Patru sportivi români concurează miercuri după –amiază în finale la CE de înot pentru juniori
Rebecca Diaconescu, Daria Silişteanu, Alexandru Constantinescu și Vlad Mihalache evolua miercuri după-amiază în finale la Campionatele Europene de înot pentru juniori.
Articol de Catrinel Oprişiu, 03 Iulie 2024, 12:58
Rebecca Diaconescu, sportivă care va participa la Jocurile Olimpice de la Paris, va concura la 200 m liber, Daria Silişteanu și Alexandru Constantinescu vor lua startul în finalele de la 50 m spate, iar Vlad Mihalache va evolua în finala de la 200 m fluture.
În sesiunea de miercuri dimineată, Theodor Proca a reușit, de asemenea, să se califice în ultimul act la 1.500 m liber.
La finalul sesiunii de dimineață, sportivii noștri au obținut și alte patru calificări în semifinalele programate diseară în capitala Lituaniei:
Denisa Bacalu s-a calificat în penultimul act al probei de 100 m fluture cu timpul de 1:00.74 min
Robert Badea (2:03.24 min) și Darius Coman (2:05.30 min) au intrat în semifinale la 200 m mixt
în timp ce Rebecca Diaconescu (25.82 s) s-a calificat în semifinale la 50 m liber.