Dacia Sandriders, a doua victorie în deșert
Echipajul alcătuit din Nasser Al-Attiyah & Édouard Boulanger a câștigat Abu Dhabi Desert Challenge, după ce s-a impus în ultima etapă, desfășurată între Mezeer’ah şi Abu Dhabi
Articol de Cătălin Cîrnu, 27 Februarie 2025, 23:13
Această victorie marchează al doilea succes al echipei Dacia Sandriders în W2RC, după triumful său în Raliul Marocului, în octombrie anul trecut.
Totodată, ea reprezintă a cincea victorie a lui Nasser Al-Attiyah în Abu Dhabi Desert Challenge și a treia pentru copilotul său, Édouard Boulanger.
Cu acest rezultat, Nasser Al-Attiyah preia conducerea în clasamentul provizoriu al piloților W2RC, în timp ce Édouard Boulanger domină clasamentul copiloților după două runde. La rândul său, Dacia Sandriders urcă pe locul doi în clasamentul constructorilor.
Al doilea echipaj Dacia a abandonat după un salt spectaculos
A doua etapă a competiției fusese câștigată de echipajul Sébastien Loeb & Fabian Lurquin. Cu toate acestea, în timp ce conduceau în clasamentul general și urmăreau un loc pe podiumul final, Sébastien Loeb și Fabian Lurquin au fost nevoiți să abandoneze după ce s-au răsturnat la 41 de kilometri de la startul etapei a patra de miercuri, chiar în ziua în care pilotul francez împlinea 51 de ani.
Campionatul Mondial se mută pentru o nouă etapă în Africa de Sud, o premieră în circuit.