Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ziua de mărţişor, sărbătorită în toată ţara

Mărţişorul este un element simbolic reprezentat de un şnur bicolor, care prevesteşte sosirea primăverii. De 1 martie au loc manifestări în Bucureşti şi în ţară dedicate mărţişorului.

Ziua de mărţişor, sărbătorită în toată ţara
Foto: Bogdan Mihai.

01 Martie 2011, 12:40

Generalizat astăzi, la sate şi oraşe, mărţişorul este confecţionat din două fire colorate alb şi roşu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor şi femeilor care îl poartă agăţat în piept, una sau mai multe zile.

Romanii sărbătoreau începutul primăverii la 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului şi al turmelor, zeu ce personifica renaşterea naturii.

Se spune că mărţişoarele sunt purtătoare de noroc şi fericire.

Sunt formate dintr-o fundiţă roşu cu alb, roşul semnificând iarna iar albul - primăvara. La această fundiţă se adaugă alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar sau inimă.

După unele tradiţii, firul Mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul primăvara, la naşterea anului agrar.

Mărţişorul este un obicei vechi românesc, atestat în toate zonele locuite de români şi aromâni, preluat apoi de alte popoare din centrul şi sud-estul Europei.

Târguri de mărţişor în Bucureşti

La Bucureşti, Mărţişorul este serbat, ca în fiecare an, prin târguri tradiţionale.

Între 25 februarie şi 1 martie, la Muzeul Ţăranului Român are loc Târgul Mărţişorului.

Aproximativ trei sute de meşteri ţărani, artişti plastici şi studenţi prezintă o gamă largă de produse, de la mărţişoare de criză şi până la cele gastronomice ca turtă dulce, dulceţuri, zacuscă, prăjiturele de Alexandria şi de Baia Mare, sau miere.

Din 24 februarie pana pe 8 martie, Galeria Dalles găzduişte Festivalul Primăverii.

Între mărţişoarele care pot fi găsite aici se numără gravură şi felicitări 3D, decoraţiuni interioare si de gradina, flori şi bijuterii, daruri dulci sau muzicale, cărţi sau jocuri de dormitor.

De la parada mărţişoarelor nu lipsesc nici târgurile organizate în cadrul marilor centre comerciale.

Expoziţii dedicate mărţişorului şi în ţară

De astăzi şi până pe 8 martie, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, are loc o expoziţie cu vânzare de mărţisoare, realizate de elevii şcolilor din Galaţi.

Intitulată "Salonul Mărţisorului", expoziţia este organizată în scop umanitar, banii încasaţi din vânzarea mărţişoarelor urmând să fie donaţi unei fetiţe de nouă ani, Oprea Simona, care suferă de cancer.

Potrivit corespondentului Radio România, Maria Mândiţă, preţul unui mărţisor nu depăşeşte doi lei.

Alături de obiectele confectionate de elevii gălăţeni se află, la vânzare şi mărţişoare şi felicitări din Suedia, Norvegia, Germania, Italia şi Republica Moldova.

Elevii de la şcoala din Palanca, din Bacău, sărbătoresc venirea primăverii altfel, original chiar, prin artă naivă.

Pictorul naiv Ioan Maric este invitatul de onoare al Sărbătorii Mărţişorului pusă la cale de directorul şcolii, prof.Dumitru Cojocaru, elevii şi cadrele didactice din unitatea de învăţămînt, artistul pregătindu-se pentru eveniment cu nu mai puţin de 150 de lucrări pe care le va expune întru bucuria gazdelor.

Sărbătoarea Mărţişorului are loc de la ora 12:00, ne-a informat corespondentul Radio România, Florin Filioreanu.

Copii de la grădiniţa nr 10, împreună cu Protoeria Constanţa organizează astăzi, o activitate socială. Micuţii au făcut mărţişoare pe care, ulterior le-au vândut, iar din banii obţinuţi au cumpărat alimente, pe care le vor dărui Cantinei sociale.

Beneficiarii cantinei sunt aproximativ 50 de elevi de la Şcoala Generală nr. 11 şi din zonă.

Şi copii din Centrul de zi Agigea s-au gândit să aducă o rază de bucurie celor singuri.

Ei vor vizita Căminul pentru persoane vârstnice, pentru a le oferi doamnelor câte un mărţişor, ne-a transmis corespondentul Radio România, Mona Constantinescu.

Google, transformat în mărţişor

În prima zi de primăvară, logoul motorului de căutare Google a devenit un şnur alb cu roşu- tradiţionalul mărţişor.

Deşi nu se ştie cu exactitate de când datează acest obicei, se ştie că prima zi a primăverii era celebrată încă de acum aproximativ 8.000 de ani, iar mărţişorul îşi are originea în credinţele şi practicile agrare de atunci.

În România sunt organizate rugăciuni pentru Papa Francisc
România 25 Aprilie 2025, 07:44

În România sunt organizate rugăciuni pentru Papa Francisc

Rugăciunile organizate la Cluj-Napoca pentru Papa Francisc vor continua și vineri, iar sâmbătă dimineață, de la ora 9:00, la...

În România sunt organizate rugăciuni pentru Papa Francisc
Inspecţia Judiciară, verificări la Curtea de Apel Ploiești
România 25 Aprilie 2025, 07:41

Inspecţia Judiciară, verificări la Curtea de Apel Ploiești

Măsura dispusă are în vedere faptul că, în aproximativ 30 de alte cauze identice soluționate de Curțile de Apel din țară,...

Inspecţia Judiciară, verificări la Curtea de Apel Ploiești
Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
România 24 Aprilie 2025, 22:39

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat pentru Radio România Actualităţi că instanţa supremă trebuie să se pronunţe,...

Ministrul Justiției, reacție la decizia Curții de Apel Ploiești: Alegerile se desfăşoară în continuare
A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
România 24 Aprilie 2025, 22:38

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu

Decizia permite derularea mai multor scheme de finanțare foarte așteptate de populație.

A fost aprobat bugetul pe 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu
CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
România 24 Aprilie 2025, 22:11

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai

CFR va monitoriza traficul de pasageri și, în funcție de dinamica cererii de transport, va suplimenta cu vagoane trenurile...

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 mai
Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
România 24 Aprilie 2025, 21:02

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată

Ministrul justiției, Radu Marinescu, precizează că legislația din România nu prevede căi de atac în contencios administrativ...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
România 24 Aprilie 2025, 19:20

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu

Cele 11 cariere nu vor mai executa, timp de două-trei luni, explozii, lucrări de sfărâmare a pietrei sau alte activităţi care...

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
România 24 Aprilie 2025, 19:16

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate

Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile locale din Capitală caută să suplimenteze numărul de ghişee pentru preluarea...

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate