Urmează două zile cu instabilitate atmosferică în aproape toată țara
Primele zone afectate de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii și, izolat, grindină vor fi: Banatul, Crișana, Oltenia.
Articol de Radiojurnal, 17 Mai 2022, 12:36
Urmează două zile cu instabilitate atmosferică în aproape toată țara. Primele zone afectate de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii și, izolat, grindină vor fi: Banatul, Crișana, Oltenia și, local, Transilvania și Muntenia, pentru care a fost emis un cod galben, în vigoare de astăzi, de la ora 14, până mâine dimineață, la ora 6.
O altă avertizare, tot cod galben, este valabilă apoi pe tot parcursul zilei de mâine și se referă la intensificări ale vântului în Moldova, în estul Munteniei, în Dobrogea, Banat și Crișana.
Ca notă generală, vremea se va răci accentuat, astfel că, la noapte, în depresiuni, temperaturile minime vor fi în negative și se va produce brumă.