Un incendiu a izbucnit la rafinăria Petromidia de la Năvodari și se observă mari degajări de fum
Articol de Radiojurnal, 21 Iunie 2023, 16:17
Un incendiu a izbucnit la rafinăria Petromidia de la Năvodari și se observă mari degajări de fum, transmite corespondentul RRA, Sorin Cealera.
La nivelul județului a fost activat planul roșu de intervenție. Mai multe autospeciale de stingere au ajuns deja la fața locului, iar altele vor sosi curând, a precizat pentru postul nostru de radio Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt de la ISU Dobrogea.
"Intervenim la acest moment cu nouă autospeciale de stingere, cinci ambulanțe SMURD, trei ambulanțe din cadrul SAJ, două autoscări. A fost activat planul roșu. Ne vin în sprijin alte cinci autospeciale de la Călărași, Ialomița și Tulcea. Sunt singurele informații pe care le avem momentan. Suntem la fața locului, ne luăm informațiile și revenim la voi", a declarat Anamaria Stoica.
Potrivit unor prime constatări, nu sunt victime, a mai transmis cu puțin timp în urmă Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt de la ISU Dobrogea.