Turiştii trebuie să plătească o "taxă de staţiune" la Băile Herculane
Articol de Radio Reşiţa, 29 Aprilie 2024, 21:41
Turiştii care vizitează staţiunea Băile Herculane de 1 Mai şi de Paşti vor fi nevoiţi să plătească o taxă de staţiune.
Primarul Cristian Miclău a declarat la Radio România Reşiţa că valoarea actuală a taxei este prea mică pentru a fi eficientă.
"Taxa de staţiune este 1% din prima zi de cazare. Eu am propus în cadrul Consiliului Local, 1% din valoarea totală a cazării. A fost făcut un amendament şi s-a redus această valoare în legislatura trecută, de la 1% din valoarea totală, la 1% din prima zi de cazare. Este nesemnificativ. Banii colectaţi din taxa de staţiune erau destinaţi amenajării spaţiilor verzi şi dotării cu mobilier urban, nu salariilor sau primelor acordate angajaţilor primăriei", a declarat Cristian Miclău.
Primăria Băile Herculane are în prezent 48 de angajaţi.