Ţigări de peste 40 de mii de euro abandonate la graniţa cu Ucraina
Peste 35 de colete de ţigări de contrabandă în valoare de peste 200 mii de lei au fost abandonate de un grup de contrabandişti.
Articol de Radiojurnal, 12 Iulie 2018, 14:16
Peste 35 de colete de ţigări de contrabandă în valoare de peste 200 mii de lei au fost abandonate de un grup de contrabandişti care a trecut ilegal frontiera dintre Ucraina şi România.
Ei au abandonat ţigările în momentul în care au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră din Negreşti-Oaş, reuşind să se retragă pe teritoriul Ucrainei.
Poliţia de Frontieră din Sighetu Marmaţiei precizează că au fost informate autorităţile ucrainene pentru identificarea celor implicaţi. ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autorităţile fac cercetări pentru definitivarea dosarului.