Târgul moşilor la radio
Perioada anului în care are loc Sărbătoarea Moşilor - de joi până în zilele de Rusalii- este una, cu o bogată încărcătură simbolică, cu dansul Căluşului element central.
09 Iunie 2011, 12:31
Înainte de Duminica Rusalillor, Moşii de vară este la origini o sărbătoare dedicată pomenirii morţilor.
Cultul Moşilor care stă la baza sărbătorii face legătura între sensul de bază al cuvântului – rudenia de sânge - şi cultul strămoşilor. Perioada anului în care are loc Sărbătoarea Moşilor -de joi până în zilele de Rusalii- este una, cu o bogată încărcătură simbolică, cu dansul Căluşului element central.
"Ce te îmbulzeşti ca la moşi?"
Acum mai bine de un secol, acest eveniment era marcat în perimetrul urban prin organizarea unor târguri ce aveau ca principală menire, comerţul. De aici oamenii îşi puteau procura cele necesare pentru rânduielile pomenilor însa se şi bucurau de ocazia întâlnirii în lumea bâlciurilor şi a iarmaroacelor.
Aşa se explică obiceiul de a împărţi starchini de mâncare (de obicei pline cu orez îndulcit şi presărate cu cireşe coapte), cu linguri noi de lemn, oale sau doniţe cu vin şi bani la săraci. Prezenţa in târg era aproape obligatorie iar vorba “Ce te îmbulzeşti ca la moşi ?” descrie atmosfera specifică momentului.
Obiceiuri de sâmbăta morţilor.
Cum a apărut Târgul Moşilor
Până nu demult, pe locul unde astăzi este Piaţa Obor - la bariera de est a oraşului (Podul Târgului de Afară) se organiza cel mai mare târg de vară din capitala, ce avea să devină către sfârşitul secolului al XIX-lea o atracţie pe care nimeni nu o putea rata.
Răsunând de râsete, veselie, cântece şi clopote, bubuituri şi fluiere ,,Moşii” au devenit, o pagină de istorie bucureşteană care a fost ştearsă cu buretele în perioada comunistă.
Tudor Arghezi în al său volum "Cu bastonul prin Bucureşti" face o introducere în atmosfera Târgului: "Joia Mosilor aduna în câmpia Oborului, dintre mori şi cherestele, lume şi popor din patru-cinci judeţe.
Câmpul Moşilor, neted pân -atuncea ca Bărăganul, al căruia şes pustiu fără biserici se vedea prin apropiere, se făcea un oraş de barătci. De la turta dulce, bâlciul îmbraţişat cu ochii, pare un balamuc organizat într-adins pentru izmenirea fiinţei omeneşti cuminţite cu regulamente. Câmpul olariei şi al crucilor, deoparte, e interesant si primitiv, ca si cum soseşte de la câteva mii de kilometri. Marfa de lut zmălţuit, castele de strachini, munţi de ulcele, aduse în care cu covilitir şi făcute maldăre cu piscuri".
Povestea de la microfon
Şi cunoscutul scriitor Horia Furtună retrăieşte la microfonul Radioului bucuria de a merge la târgul Moşilor:
"A merge "la Moşi" era una din marile bucurii ale copilăriei noastre. Tramvaiul care pornea de la Sf. Ghorghe era plin. Lumea şedea înghesuită în faţă lângă vizitiu sau se îngrămădea pe platformă, adică pe "imperială". La tramvaiele deschise sta şi în picioare pe scările laterale ale vagonului, ţinându-se de stâlp.
La câte o cotitură mai bruscă vedeai un domn în redingotă şi joben cum renunţă fără voie la călătorie şi se aşterne pe bolovanii şi praful caldarâmului.
Râsete, ţipete văicăreli. Tramvaiul se oprea apoi vizitiul dădea cu piciorul în fierul cu care frânase vagonul desfăcea manivela şi clămpănind cu talpa în clopot o pornea în trapul mărunt al cailor spre încrucişarea d ela două linii.
La Bariera Moşilor, tramvaiele se goleau într-o clipită şi vizitatorii se topeau în marele fluviu de capete omeneşti care curgea spre barăcile multicolore, ispititoare şi zgomotoase.
Un bâlci pentru fiecare
La intrare erau lipovenii care vindeau turtă dulce. Cu bărbi mari ca să le sprijine autenticitatea ei vindeau turtă cafenie mirosind a miere şi a scorţişoară sau guriţe mici poleite cu un sos alb de zahăr.
După ce copii îşi luau porţia porneau mai departe căscând ochii. Două sau trei mari restaurante acoperite cu pânză albă te pofteau înăuntru la bere Basilescu sau Bere Opler.
Berea cu spumă deasă fără guler, era servită pe mici rotocoale de pâslă. Pe scenă apăreau înghiţitori de săbii, scoţători de panglici din gură şi mâncători de foc.
”Nu lipseau nici preparatele culinare, vestitele gogoşi şi turta dulce "vândută de lipovenii cu bărbi mari ca să sprijine autenticitatea, ei îţi vindeau pentru cinci parale turtă cafenie mirosind a miere şi a scorţişoară sau guriţe mici şi rotunde poleite cu sos alb de zahăr".
Deliciile copiilor şi necazul părinţilor care trebuiau să le cumpere de toate: "baloane frumoase, limonadă rece de la ghiaţă, alune şi seminţe prăjite, floricele calde, guriţe şi brânzoaice".
Dar la sfârşitul zilei după ce copii şi-au luat porţia şi ai umblat prin tot târgul (cei mai mulţi veneau aici pentru a vizita nu pentru a–şi face cumpărăturile) restaurantul era locul unde îţi găseai odihna şi îţi stăpâneai pofta cu un mititel fraged şi o bere rece Basilescu sau Opler. Berea cu spumă deasă, fără guler, se servea pe rotogoale din pâslă. Pe scena din lemn a localului apărea uneori câte o turcoaică dansând tradiţionalul "danse du ventre" (din buric). Dar spectatorii cei mai mulţi nu erau cei de la mese ci de afară.
Partea din fund a Moşilor a fost întotdeauna mai sărăcăcioasă. De la lumina de acetilenă şi mirosul de carbid, treceai la lumina lumânărilor în felinare şi a lămpilor de perete cu oglindă şi a mirosului de mititei şi de gogoşi înfuriate.
Birturile populare ademeneau lumea cu bufetul rece expus în praf : crenwurşti cruzi, chiftele sleite şi ouă răscoapte. Ici şi colo, grătarele unse cu seu sfârâiau în gura unui şopron. Grataragiul ţăcănea cleştele şi vestea lumea costul mititeilor : Doi d 'un ban !...”
(Conferinţă păstrată în Arhiva SRR).
Un reportaj radiofonic La Moşi
Chiar dacă la începuturile sale, reportajul radiofonic (realizat în 1932), reuşeşte să recreeze atmosfera pitorească şi spumoasă a Moşilor : "Oamenii şed legaţi de micile vagonete şi ţipă în cor ori de cîte ori vehiculul diabolic coboară vertiginos panta mortală.
Priviţi de pildă doamna aceea corpolentă care tocmai coboară treptele...sărmana abia se mai ţine pe picioare şi faţa îi e galbenă ca o banană...un domn şi o doamnă abia reuşesc să o ţină.! Ia să o întrebăm cum i-a priit unica distracţie.
-Stimată doamnă, dacă nu vă supăraţi, cum aţi îndurat acest raid primejdios ?
-Dom... domnule...vreţi să vă bateţi joc de mine ? Nu vedeţi în ce hal sunt. Domnul acesta e de vină, ginerele meu. Lasă Aurele că mai vorbim noi acasă !!!
Reporterul Knock-Out la o plimbare cu microfonul prin târg.
Căluşeii şi Luna Park
Horia Furtună îşi aminteşte de vremea copilăriei când dădea câte o raită prin Moşi. Preferaţi săi erau căluşeii, (trăsurile-pentru feţe) a căror "învârteală" era anunţată de o bătaie de clopot: "După ce îngrijitorii manejului încasau cinciul de la fiecare-5 bani, începeau, plictisiţi, să împingă, punând în mers căluşeii. Un biet măgăruş sau un cal de tramvai, scos la reformă, pornea apoi, să se învârtească în cerc, trăgând după el toată maşinăria. O flaşnetă, la mijloc, cânta polca la modă: Linka-link.
Apoi ameţiţi de atâta învârteală, copii săreau din căluşei şi începeau să arate părinţilor obiectul unei noi pofte”. În perioada interbelică, la Moşi, au apărut distracţii noi: Luna Park cu montagne -russes, ghidilici care te ridica şi cobora frământându-te sau toboganul care te făcea să aluneci într-o groapă comună cu picioarele în sus.
Căutată era şi platforma pe care se aşezau cu toţii la centru şi care învârtindu-se îşi azvârla pe rând muşterii în lături sau scaunele călătoare care treceau prin întuneric şi prin peisagii de groază sau încântare.
Iată-ne ajunşi catre finalul călătoriei noastre. Peisajul de seara, surprins după agitaţia unei zile pline de forfotă şi chiote, este prezentat de Tudor Arghezi:
"Am nimerit la Moşi într-o seară goală şi încremenită. Lumina artificială dă spaţiilor deşarte, pardosite cu piatră pătrată, aspectul interior al unei cutii cu pareţii poleiţi şi cu jucării pentru fetiţe. Negustorii izolaţi pe subt perdele, se mişcau ca nişte păpuşi înzestrate cu o singură gesticulare.
Răspântiile cu atât mai vaste cu cât nu le străbătea niciun vizitator, păreau surprinse de o iarnă fără zăpadă şi fără temperatură, într-un decembrie de Mai. Furnicarele grupate în câte un infinit apropiat, puteau să fie atinse din trasură cu bastonul, Carul Mare se lăsase ca un gherghef pieziş, de lumini, deasupra corturilor cu doage albe şi rogojini".
Video: Maria Tanase - Târgul Moşilor.