Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Stimulente de risc pentru cadrele medicale vor fi acordate din luna mai

120 de milioane de euro sunt alocate pentru aceste plăţi, bani proveniţi din fonduri europene.

Stimulente de risc pentru cadrele medicale vor fi acordate din luna mai
Foto: Arhivă RRA.

Articol de Radiojurnal, 24 Aprilie 2020, 18:57

Stimulentele de risc destinate cadrelor medicale care tratează bolnavii de COVID-19 vor fi acordate începând cu luna mai, a declarat la Radio România Actualităţi ministrul fondurilor europene, Marcel Boloş.

Pentru a beneficia însă de aceste drepturi salariale, trebuie îndeplinite două condiţii, a mai precizat ministrul Boloş.

"Să fie implicat personalul medical în tratamentul direct al bolnavilor infectaţi cu coronavirus, a doua condiţie - personalul să fie numit prin decizia conducătorului unităţii sanitare, astfel încât întreaga categorie de cadre medicale implicate în această perioadă în tratamentul bolnavilor să poată beneficia de stimulentul net de 2.250 de lei pe lună. Începând cu drepturile salariale aferente lunii aprilie, care sunt scadente în luna mai, adică data plăţii drepturilor salariale pentru luna aprilie este data de la care vor beneficia de aceste drepturi", a declarat Marcel Boloş.

Ministrul Marcel Boloş a mai precizat că a discutat cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Casei de Asigurări de Sănătate, pentru a clarifica mecanismul de plată şi de decontare a acestui stimulent financiar.

120 de milioane de euro sunt alocate pentru aceste plăţi, bani proveniţi din fonduri europene.

(S.S.)

Acte normative în vederea combaterii violenței
România 29 Aprilie 2025, 20:31

Acte normative în vederea combaterii violenței

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat un raport de admitere unei propuneri legislative.

Acte normative în vederea combaterii violenței
Ziua Veteranilor de Război
România 29 Aprilie 2025, 18:22

Ziua Veteranilor de Război

La monumentele eroilor patriei din București și din țară au fost organizate ceremonii militare și religioase.

Ziua Veteranilor de Război
VIDEO: Declarație a președintelui interimar, Ilie Bolojan
România 29 Aprilie 2025, 17:53

VIDEO: Declarație a președintelui interimar, Ilie Bolojan

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a participat la summitului Iniţiativei celor Trei Mări, de la Varşovia.

VIDEO: Declarație a președintelui interimar, Ilie Bolojan
Înscrieri la titularizare, între 5 și 16 mai
România 29 Aprilie 2025, 16:29

Înscrieri la titularizare, între 5 și 16 mai

Candidații care vor să participe la examenul de titularizare din luna iulie se pot înscrie la concurs între 5 și 16 mai.

Înscrieri la titularizare, între 5 și 16 mai
Explozie la o unitate militară de lângă București
România 29 Aprilie 2025, 16:25

Explozie la o unitate militară de lângă București

O angajată civilă și-a pierdut viața.

Explozie la o unitate militară de lângă București
Observatori OSCE la alegerile prezidențiale
România 29 Aprilie 2025, 16:15

Observatori OSCE la alegerile prezidențiale

Chestorul general de poliție Bogdan Despescu a anunțat că observatorii au participat deja la ședința Comisiei Tehnice.

Observatori OSCE la alegerile prezidențiale
Incendiu la un depozit de materiale electrocasnice din Reghin
România 29 Aprilie 2025, 16:08

Incendiu la un depozit de materiale electrocasnice din Reghin

Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 700m².

Incendiu la un depozit de materiale electrocasnice din Reghin
Fostul ministru al agriculturii Valeriu Tabără a încetat din viaţă
România 29 Aprilie 2025, 15:23

Fostul ministru al agriculturii Valeriu Tabără a încetat din viaţă

Avea probleme cardiace și era internat la Institutul de Specialitate din Timișoara.

Fostul ministru al agriculturii Valeriu Tabără a încetat din viaţă