Staţia de epurare a apelor uzate de la Glina, inaugurată
Valorea staţiei inaugurate se ridică la aproape 110 milioane de euro, din care 65% reprezintă fonduri nerambursabile.
11 Octombrie 2011, 08:34
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a inaugurat staţia de epurare a apelor uzate de la Glina.
Deocamdată, instalaţiile puse în funcţiune vor recicla jumătate din debitul de apă uzată provenită din Bucureşti.
Edilul şef a declarat cu acest prilej că, într-o a doua etapă, datorită lucrării de extindere a construcţiei, care se va finaliza în 2015, va fi posibilă procesarea întregului debit.
Valorea staţiei inaugurate ieri se ridică la aproape 110 milioane de euro, din care 65% reprezintă fonduri nerambursabile.