Iniţiativă legislativă a Guvernului elen privind penuria de medici
Se propune recunoaşterea automată a specializărilor medicale şi a supraspecializărilor obţinute de medicii greci în SUA.

Articol de Radio România Actualităţi, 25 Aprilie 2025, 23:53
Guvernul elen a anunţat, în contextul penuriei de medici din ţară, o nouă reglentare legislativă care vizează recunoaşterea automată a specializărilor medicale şi a supraspecializărilor obţinute de medicii greci în Statele Unite ale Americii.
Săptămâna viitoare, proiectul va fi discutat de Parlamentul de la Atena, de unde a transmis Michaela Lambrinidou:
Lipsa acută de medici şi de specialişti în cadrul sistemului naţional de sănătate din Grecia reprezintă una dintre cele mai presante şi persistente probleme ale sistemului public de sănătate. În multe regiuni, în special în zonele rurale şi insulare, accesul pacienţilor la servicii medicale specializate este grav limitat din cauza deficitului de personal calificat.
În acest context, Guvernul elen a anunţat o nouă reglementare legislativă care vizează recunoaşterea automată a specializărilor medicale şi a supraspecializărilor obţinute de medicii greci în Statele Unite ale Americii. Această iniţiativă, care va fi depusă spre vot în parlament săptămâna viitoare are ca scop simplificarea procedurii de recunoaştere şi echivalare a tipurilor de studii, eliminând examenele şi procesele birocratice complicate şi consumatoare de timp care există până astăzi. Scopul acestei iniţiative este de a facilita repatrierea medicilor greci bine pregătiţi din diasporă şi integrarea lor rapidă în sistemul naţional de sănătate, contribuind astfel la întărirea resurselor umane ale sistemului medical naţional şi la îmbunătăţirea serviciilor oferite cetăţeni greci.
Potrivit declaraţiilor premierului grec, Kyriakos Mitsotakis, noua reglementare va permite medicilor greci care au obţinut specializări în Statele Unite ale Americii să depună o cerere la Asociaţia Medicală Panelenă pentru recunoaşterea automată a calificărilor lor. Recunoaşterea se va face cu condiţia ca specializarea să fie în vigoare şi să corespundă unor poziţii existente în Grecia. Prin recunoaşterea calificărilor profesionale ale medicilor din diasporă sistemul de sănătate elen se aşteaptă să fie întărit cu personal bine pregătit şi să inverseze oarecum fenomenul de exod al creierelor.
Anunţul a fost făcut recent în cadrul unei cemonii cu decernări de premii, unde premierul grec a subliniat importanţa acestei iniţiative pentru repatriarea cercetătorilor de excepţie din Statele Unite în vederea sprijinirii sistemului naţional de sănătate şi contribuţii la modernizarea sănătăţii publice în Grecia.