Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Spitalele din România, "un pericol" pentru pacienţi

Peste 8.000 de pacienţi s-au ales cu o nouă boală pe patul de spital în 2010, potrivit unui raport al ministerului sănătăţii. Datele oficiale ar putea fi mult mai mari, pentru că medicii se tem să anunţe aceste cazuri.

Spitalele din România, "un pericol" pentru pacienţi
Foto: Agerpres.

28 Martie 2011, 19:09

Un raport realizat de ministerul sănătăţii arată că peste 8.000 de persoane s-au ales cu o altă boală decât cea pentru care au fost internaţi în spitalele româneşti.

Datele oficiale ar putea fi mult mai mari însă, pentru că medicii se tem să anunţe aceste cazuri în încercarea de a evita sancţiunile şi măsurile de igienizare extrem de dure pe care ar trebui să le ia.

Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi, Raluca Daria Diaconiuc, Iaşiul este unul dintre judeţele cu cele mai multe infecţii intraspitaliceşti raportate, aproape 2.000.

Directorii de spitale acuză modul de organizare al sistemului de sănătate şi subfinanţarea cronică a acestuia.

"Unităţile medicale nu raportează toate infecţiile intraspitaliceşti", a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, şeful unităţii de primire a urgenţelor de la Clinica din Copou.

"În România, aceste infecţii sub subraportate din multiple cauze, pentru că de multe ori medicilor le este frică să le raporteze.

"Avem 8.500 de cazuri de infecţii nozocomiale şi, spre surprinderea noastră, în contextul comasării spitalelor, subfinanţării, lipsei materialelor sanitare şi scăderii condiţiilor în care sunt trataţi pacienţii vedem că ministerul raportează victorios o scădere a infecţiilor nozocomiale la 8.200", a declarat Tudor Ciuhodaru.

Acesta spune că cele mai multe cazuri de infecţii nozocomiale au fost raportate la Spitalul Sfântul Spiridon şi la Elena Doamna.

"Spitalele sunt vechi, spitalele nu au circuite adecvate. Acum a venit şi această nouă idee cu aglomerarea într-un singur loc a tuturor urgenţelor, ceea ce va duce doar la schimbarea florei microbiene între pacienţi", a declarat Tudor Ciuhodaru.

Medicii "se tem să anunţe" infecţiile intraspitaliceşti

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Marius Voicescu, a declarat că la nivelul judeţului Iaşi, în unităţile sanitare, incidenţa infecţiilor nozocomiale pentru anul 2010 nu a depăşit 1,5%.

1.154 de bolnavi care au fost internaţi în spitalele din Iaşi au contractat diverse infecţii intraspitaliceşti.

"Acestea ar fi de tip respirator, ar mai fi pneumonii, infecţii de plagă sau urinare. Am putea spune că numărul lor a mai scăzut de la an la an şi asta datorită activităţii epidemiologilor din fiecare spital din judeţul Iaşi", a spus Marius Voicescu.

România are cel mai mic număr de infecţii intraspitaliceşti raportate din Europa, deoarece medicii se tem să anunţe aceste cazuri, a declarat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

"În România, dacă apare o infecţie intraspitalicească, imediat se trece la sancţiuni. Acel spital sau secţie sunt închise, nu sunt finanţate şi atunci există tot interesul de a nu raporta. Riscăm ca şeful de secţie să fie sancţionat, deşi infecţia intraspitalicească există în toată lumea.

"Este raportată în Europa într-un procent de 8% până la 10%, în America - de 11% infecţii intraspitaliceşti şi nicăieri nu se procedează cu isterie, aşa cum se procedează în România", a declarat Vasile Astărăstoae.

Reacţii privind acordul semnat de Iran cu Turcia şi Brazilia
În lume 18 Mai 2010, 15:59

Reacţii privind acordul semnat de Iran cu Turcia şi Brazilia

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat că acordul s-ar putea să nu răspundă întrutotul cerinţelor comunităţii...

Reacţii privind acordul semnat de Iran cu Turcia şi Brazilia
Conferențiar universitar: Creșterea vârstei de pensionare ar putea duce la retrageri masive din magistratură
România 24 Aprilie 2025, 09:31

Conferențiar universitar: Creșterea vârstei de pensionare ar putea duce la retrageri masive din magistratură

Apel matinal - Invitat: conferențiar universitar doctor al Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara,...

Conferențiar universitar: Creșterea vârstei de pensionare ar putea duce la retrageri masive din magistratură
Vizită în România a comisarului european pentru buget
România 24 Aprilie 2025, 09:27

Vizită în România a comisarului european pentru buget

Vizita face parte din consultările efectuate de Comisia Europeană înainte de prezentarea următorului buget pe termen lung al...

Vizită în România a comisarului european pentru buget
26 aprilie - Zi de doliu în România în memoria Papei Francisc
România 24 Aprilie 2025, 09:20

26 aprilie - Zi de doliu în România în memoria Papei Francisc

În memoria Papei Francisc, toate instituțiile și autoritățile publice vor arbora drapelul României în bernă.

26 aprilie - Zi de doliu în România în memoria Papei Francisc
Programul Rabla va avea un buget record
România 24 Aprilie 2025, 09:17

Programul Rabla va avea un buget record

Noutatea constă în majorarea valorii ecotichetului pentru mașinile electrice la aproximativ 7.500 de euro.

Programul Rabla va avea un buget record
Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării
România 24 Aprilie 2025, 07:52

Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării

Va fi modificată și ordonanţa prin care mamele defavorizate care abia au născut beneficiază de tichete sociale pentru...

Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării
Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025
România 23 Aprilie 2025, 23:06

Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025

De la 2,1 cât era estimată anterior, creşterea economică a fost scăzută la 1,3%.

Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025
Peste 10.000 de detectoare de fum vor fi instalate gratuit în locuințele populației
România 23 Aprilie 2025, 22:39

Peste 10.000 de detectoare de fum vor fi instalate gratuit în locuințele populației

Începe a a doua ediție a campaniei naționale derulate de Departamentul pentru Situații de Urgență

Peste 10.000 de detectoare de fum vor fi instalate gratuit în locuințele populației