Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Situaţia rectorilor cu mai multe funcţii, "clarificată"

Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a sesizat ANI pentru a clarifica situaţia rectorilor care, conform noii legi a educaţiei, ar fi trebuit să opteze fie pentru funcţia politică, fie pentru cea didactică.

Situaţia rectorilor cu mai multe funcţii, "clarificată"
Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu. Foto: Agerpres.

14 Aprilie 2011, 18:54

Rectorii care sunt şi parlamentari sunt într-o situaţie incertă după ce, potrivit noii legi a educaţiei, ar fi trebuit să opteze fie pentru funcţia politică, fie cea didactică până pe 10 aprilie.

Dar, deşi au trecut patru zile de atunci, o parte dintre rectori încă deţin ambele funcţii.

Motivele lor pentru a nu renunţa sunt variate, fie că la momentul în care au fost aleşi nu exista această lege, fie că legea educaţiei nu le poate impune astfel de restricţii de vreme ce o altă lege, cea privind statutul deputaţilor şi senatorilor, le conferă acest drept.

Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a sesizat joi Agenţia Naţională de Integritate pentru a clarifica situaţia acestor rectori.

Solicitarea ministrului educaţiei, Daniel Funeriu, vine la câteva zile după expirarea termenului de două luni de când Legea educaţiei naţionale a intrat în vigoare, termen în care persoanele care detin funcţia de rector ar fi trebuit să opteze între aceasta şi cea de demnitate publică.

În această situaţie se află Ecaterina Andronescu, Nicolae Robu, Ştefan Iosif Drăgulescu şi Florian Popa.

Consilierul ministrului educaţiei, Tudorel Urianu, spune că ministerul nu poate spune cine este incompatibil şi cine nu şi cere Agenţiei Naţionale de Integritate să clarifice situaţia în cazul rectorilor care sunt şi parlamentari.

"Singura organizaţie care poate să stabilească o incompatibilitate este Agenţia Naţională de Integritate, deci practic Ministerul Educaţiei, conform avizului primit de la Agenţia Naţională de Integritate de 60 de zile în care trebuie să se rezolve toate cazurile de integritate a expediat astăzi o solicitare prin care i se cere să se pronunţe în legătură cu eventualele cazuri de incompatibilitate existente în tot sistemul de educaţie", a declarat Tudorel Urianu.

Preşedintele Asociaţiei EDU CER, Ştefan Vlaston, spune că aceşti parlamentari fac un mare deserviciu statului pentru că nu respectă legile şi dau un exemplu negativ românilor.

Căile legale prin care se poate rezolva această problemă

Ştefan Vlaston spune că în momentul de faţă sunt două căi.

"Agenţia Naţională de Integritate intră în funcţiune în acest caz şi asta înseamnă că inspectorii săi în timp de câteva luni de acum înainte alcătuiesc un referat în care explică detaliile acestei încălcări a legii, după care se adresează funcţiilor administrative, respectiv parlamentul sau Ministerul Educaţiei, dar aici ministrul educaţiei are nişte pârghii, pentru că Legea educaţiei naţionale, intrată de curând în funcţie, spune aşa: în cazul în care rectorii nu respectă legea, ei pot fi revocaţi din funcţie de către ministru", a declarat Ştefan Vlaston.

"Dacă s-ar înfiinţa într-un timp relativ scurt consiliul de etică şi management universitar, un consiliu prevăzut de Legea educaţiei naţionale şi doar acest consiliu împreună cu ministrul poate lua până la urmă decizia revocării din funcţie", a mai spus Ştefan Vlaston.

Florian Popa, rector la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti spune că nu va renunţa la nicio funcţie până nu i se va cere acest lucru şi precizează că la momentul în care a fost ales legislaţia nu interzicea cumulul de funcţii.

"Suntem în situaţia în care parlamentul spune că nu este incompatibilitate, prin comisiile sale juridice, ministerul a transmis Agenţiei Naţionale de Integritate un document care probabil urmează a fi judecat şi a decide dacă este vorba sau nu de incompatibilitate. Eu cred că instituţiile statului trebuie să se pună de acord.

"Eu sunt la al doilea mandat, mandatul este pe sfârşite, nu mai candidez, pentru că am avut două mandate, eu sigur voi lua o decizie dacă voi fi întrebat", spune Florian Popa.

Sunt însă şi universităţi şi rectori care s-au conformat cu noua Lege a educaţiei.

Rectorul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Ion Giurma, şi-a dat demisia din funcţia de consilier local PSD, iar anumite universităţi din Cluj şi Sibiu le-au transmis rectorilor să se conformeze legii şi să-şi rezolve aceste incompatibilităţi până la 10 aprilie, când a expirat termenul legal.

Top argumente pro şi contra legii educaţiei
România 04 Ianuarie 2011, 19:14

Top argumente pro şi contra legii educaţiei

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea educaţiei care aduce schimbări importante ale sistemului de învăţământ....

Top argumente pro şi contra legii educaţiei
Cinci medici de la INML, cercetaţi penal
România 01 Aprilie 2025, 21:44

Cinci medici de la INML, cercetaţi penal

Ei sunt acuzaţi că au încercat să muşamalizeze cazul unui chirurg oncolog din capitală.

Cinci medici de la INML, cercetaţi penal
Acord de mediu pentru finalizarea lucrărilor la hidrocentrala Cerna-Belareca
România 01 Aprilie 2025, 21:23

Acord de mediu pentru finalizarea lucrărilor la hidrocentrala Cerna-Belareca

Lucrările, începute în urmă cu 45 de ani, au fost sistate în anii '90, la un stadiu de realizare de 80%.

Acord de mediu pentru finalizarea lucrărilor la hidrocentrala Cerna-Belareca
Patru arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
România 01 Aprilie 2025, 19:13

Patru arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Patru persoane au fost arestate preventiv într-un dosar de trafic de droguri de risc și de mare risc, instrumentat de...

Patru arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Stadiul negocierilor și modificările propuse la PNRR
România 01 Aprilie 2025, 18:19

Stadiul negocierilor și modificările propuse la PNRR

Romania riscă să piardă peste 13 miliarde de euro pentru neîndeplinirea jaloanelor din PNRR.

Stadiul negocierilor și modificările propuse la PNRR
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe vineri, 4 aprilie
România 01 Aprilie 2025, 18:12

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe vineri, 4 aprilie

În competiția electorală sunt 11 candidați susținuți de formațiuni politice și 4 independenți.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe vineri, 4 aprilie
În județul Tulcea, peste 250 de pietoni au fost amendați
România 01 Aprilie 2025, 17:33

În județul Tulcea, peste 250 de pietoni au fost amendați

Amenzile au fost date pietonilor care nu au respectat regulile privind circulația pe drumurile publice. Acțiunea polițiștilor...

În județul Tulcea, peste 250 de pietoni au fost amendați
Aplicație informatică dedicată gravidelor și mamelor cu copii până la un an
România 01 Aprilie 2025, 17:22

Aplicație informatică dedicată gravidelor și mamelor cu copii până la un an

O aplicație de monitorizare și informare medicală a gravidelor și a mamelor cu copii până într-un an a fost...

Aplicație informatică dedicată gravidelor și mamelor cu copii până la un an