Site-pirat de încasare a rovinietei
Autoritățile semnalează că a apărut un portal neautorizat care încasează taxa pentru rovinietă la costuri de aproape trei ori mai mari decât ar trebui.
Articol de , 17 Octombrie 2022, 17:19
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere îi avertizează pe șoferi că în mediul online a apărut un portal neautorizat care încasează taxa pentru rovinietă la costuri de aproape trei ori mai mari decât ar trebui. Potrivit unui comunicat este vorba despre site-ul digitale-vignette-ro.online.
CNAIR le recomandă celor care doresc să cumpere rovinieta să o facă doar de pe portalul deținut de instituție: E-Rovinieta.ro sau de la distribuitorii autorizați, care pot fi găsiți pe pagina de internet a companiei.