Şedinţă la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă pe tema fondurilor europene cu mai mulţi membri ai Guvernului.
Articol de Florin Lepădatu, 29 Iulie 2020, 10:29
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă pe tema fondurilor europene cu mai mulţi membri ai Guvernului.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la şedinţa care va avea loc de la ora 14,30 vor participa prim-ministrul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, şi ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.