Ședință CSAT la Palatul Cotroceni
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se vor reuni joi la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.
Articol de Florin Lepădatu, 06 Iulie 2023, 08:05
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se vor reuni joi la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la:
- obiectivele României pentru Summitul NATO de la Vilnius, care are loc săptămâna viitoare (11 - 12 iulie);
- forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2024.