Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Scriitorul Dinu Săraru s-a stins din viață

Scriitorul Dinu Săraru a încetat astăzi din viață, la 92 de ani, anunță familia sa.

Scriitorul Dinu Săraru s-a stins din viață
Dinu Săraru. Foto: Agerpres.

Articol de Radiojurnal, 02 Martie 2024, 16:54

Scriitorul Dinu Săraru a încetat, astăzi, din viaţă la 92 de ani.

Născut la 30 ianuarie 1932, în judeţul Vâlcea, Dinu Săraru a fost mai întâi jurnalist de radio, până în 1960, apoi cariera sa de scriitor - cunoscut mai ales pentru volumele "Nişte ţărani" sau "Clipa" - a fost dublată de cea de om al teatrului.

A condus, ca director, Teatrul Mic şi Teatrul Foarte Mic din Bucureşti între anii 1977 şi 1990, precum şi Teatrul Naţional din Bucureşti începând cu anul 2001.

Într-un comunicat, familia lui Dinu Săraru notează că dispariţia lui simbolizează "sfârşitul unei ere, lăsând unui gol imens în inimile noastre, dar şi în cultura naţională".

Într-un intreviu acordat anul trecut fostului ministru al culturii, Ionuţ Vulpescu, Dinu Săraru reflecta asupra vieţii sale.

Dinu Săraru: Nu bănuiam că o să trăiesc atât de mult. Până la urmă, viața a învins toate speranțele mele că voi muri la timp și trebuie să recunosc că există într-o povestire celebră a lui Márquez, "Povestea târfelor mele", un giuvaier al literaturii magicianului care a fost Márquez, o formulă "toți muritorii care trebuiau să moară au murit. Am rămas singur". Așa am ajuns eu acuma. Aproape toți am încetat din viață și ultimul, eroul principal al trilogiei mele țărănești, Năiță Lucian era erou și Mitică Popescu - actorul.

Comunicatul de presă al familiei Săraru:

Cu profundă durere, familia Săraru anunță trecerea la cele veșnice a scriitorului Dinu Săraru, titan al culturii românești, artist al cuvântului scris, care lasă în urmă o moștenire de neegalat în literatură, teatru și gazetărie. Dispariția sa simbolizează sfârșitul unei ere, lăsând unui gol imens în inimile noastre, dar și în cultura națională.
Născut la 30 ianuarie 1932, în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, Dinu Săraru a fost un om de o generozitate și căldură rar întâlnite și un scriitor și publicist de excepție, încurajând permanent tinerii colegi de breaslă, oferind fără rezerve sprijinul și sfaturile sale. Talentul său scriitoricesc unic, ancorat în lumea reală, dragostea profundă față de universul autentic al satului românesc au inspirat generații întregi de scriitori, jurnaliști și cititori.
Constructor vizionar de instituții teatrale și manager dedicat artiștilor, Dinu Săraru și-a pus amprenta asupra a destinului artistic al mai multor generații de artiști.
Contribuțiile sale remarcabile în domeniul cultural au fost recunoscute și onorate cu numeroase distincții, printre care Medalia și Ordinul „Meritul Cultural”, titlul de Cavaler al Ordinului Național „Steaua României” și Premiul Național al Ministerului Culturii.

Prin operele sale, scriitorul Dinu Săraru a adus în prim-plan valorile românești, lumea satului, îmbogățind patrimoniul național, omagiind țăranul român și înălțând spiritul uman.

În aceste momente de profundă tristețe, ne exprimăm recunoștința pentru gândurile și mesajele de condoleanțe primite de la toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit pe Dinu Săraru.

În conformitate cu dorințele sale, va fi înmormântat Casa memorială “Dinu Săraru”, Slătioara, județul Vâlcea. (Programul funeraliilor în finalul acestui comunicat de presă)

În aceste clipe de reculegere și durere pentru familia noastră, vă rugăm să respectăm amintirea unui om excepțional, care și-a dedicat viața culturii naționale și oamenilor.

Cu profundă tristețe,
Familia Săraru


Programul funeraliilor scriitorului Dinu SĂRARU:


Luni 04 martie 2024


Orele 12:00 - 14.30 Moment de Omagiu în Sala de Marmură a TNB
Ora 19:00 Omagiu la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea: Slujba religioasă, Înaltpreasfinția sa Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului


Marti 05 martie 2024


Ora 9:00 Slujba Înmormântării în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea
Ora 11:00 Procesiunea Înhumării, localitatea Slătioara, Casa memorială “Dinu Săraru”

Etichete : dinu sararu scriitor
Dinu Săraru la 91 de ani: "Ultimul gazetar în viață care a debutat în Radio"
Cultură 30 Ianuarie 2023, 10:56

Dinu Săraru la 91 de ani: "Ultimul gazetar în viață care a debutat în Radio"

Dinu Săraru: "La radio m-am format ca gazetar, scriitor, ca reporter, ca ziarist, ca romancier, ca dramaturg, ca eseist și,...

Dinu Săraru la 91 de ani: "Ultimul gazetar în viață care a debutat în Radio"
Procurorii analizează posibila implicare a unor ţări străine în alegerile prezidenţiale din 2024
România 04 Martie 2025, 18:07

Procurorii analizează posibila implicare a unor ţări străine în alegerile prezidenţiale din 2024

Procurorul general a explicat că se verifică noile date apărute în spaţiul public.

Procurorii analizează posibila implicare a unor ţări străine în alegerile prezidenţiale din 2024
Teste gratuite pentru depistarea osteoporozei
România 04 Martie 2025, 17:54

Teste gratuite pentru depistarea osteoporozei

Măsurarea densităţii osoase se poate face miercuri şi joi, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială sector 2.

Teste gratuite pentru depistarea osteoporozei
Peste 70 de hectare de plajă disponibile pentru închiriere
România 04 Martie 2025, 17:25

Peste 70 de hectare de plajă disponibile pentru închiriere

Administraţia Naţională "Apele Române" organizează licitaţie publică pentru închirierea de plaje în staţiunile Năvodari,...

Peste 70 de hectare de plajă disponibile pentru închiriere
No, hai la Cluj!
România 04 Martie 2025, 16:28

No, hai la Cluj!

Vineri, 7 martie 2025, ne auzim și ne vedem la Cluj-Napoca. Matinal #live la #RRA de la Casa de Cultură a Studenților din...

No, hai la Cluj!
Legea bibliotecilor, aprobată de Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor
România 04 Martie 2025, 16:19

Legea bibliotecilor, aprobată de Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor

Documentul reglementează cadrul general de organizare şi funcţionare a sistemului naţional de biblioteci.

Legea bibliotecilor, aprobată de Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor
România 04 Martie 2025, 15:19

Fosta atletă Felicia Țilea Moldovan a încetat din viață la 57 de ani

Felicia Țilea Moldovan a fost medaliată cu argint la Mondialele din 1995, iar pe plan intern a fost de 12 ori campioană...

Fosta atletă Felicia Țilea Moldovan a încetat din viață la 57 de ani
Restricții de circulație în zona barajului Siriu, județul Buzău
România 04 Martie 2025, 14:50

Restricții de circulație în zona barajului Siriu, județul Buzău

Se estimează că lucrările vor dura opt luni.

Restricții de circulație în zona barajului Siriu, județul Buzău