Sancţiuni prevăzute pentru starea de alertă
Sancţiuni prevăzute pentru starea de alertă.
Articol de Florin Lepădatu, 18 Mai 2020, 07:21
Odată cu intrarea în vigoare a legii stării de alertă, autorităţile pot da şi sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor cuprinse în document.
Cei care nu vor purta mască de protecţie care să acopere gura şi nasul în spaţiile publice închise sau în transportul în comun pot primi amenzi între 500 şi 2.500 de lei.
Aceleaşi amenzi sunt prevăzute pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie, dar şi pentru participarea la mitinguri, concerte în aer liber, procesiuni, manifestări culturale sau slujbe religioase în spaţii închise.
Cei care organizează astfel de evenimente interzise în starea de alertă riscă amenzi de până la 15.000 de lei.
Încălcarea izolării la domiciliu sau a carantinei se sancţionează cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei, informează Rador.