Rezolvarea crizei din educaţie i-a permis lui Nicolae Ciucă să-şi anunţe încheierea mandatului
A fost cel mai mare protest al dascălilor de după Revoluţie, cu mitinguri, marşuri şi zeci de mii de oameni în stradă.
Articol de Radiojurnal, 12 Iunie 2023, 23:15
Realizator - Ianna Ioniţă: Greva din învăţământ s-a oprit după trei săptămâni. Acesta a fost cel mai mare protest al dascălilor de după Revoluţie, cu mitinguri, marşuri şi zeci de mii de oameni în stradă. În urma negocierilor, sindicatele din educaţie au obţinut o creştere de salariu în medie de 25% plus garanţii că în viitoarea lege a salarizării, grila din educaţie va avea ca reper venitul mediu pe economie. Profesorii ar urma să primească şi prime pentru cariera didactică şi profesională. Petruţa Obrejan detaliază.
Reporter - Petruţa Obrejan: Cele două ordonanţe de urgenţă oferă, spunea ministrul educaţiei Ligia Deca, garanţiile solicitate de către reprezentanţii cadrelor didactice. Potrivit ministrului, debutanţii vor beneficia de cele mai mari creşteri salariale. Pe lângă majorările salariale, care sunt în medie peste 25%, vor fi acordate prime pentru cariera didactică şi cea profesională. Ministrul educaţiei Ligia Deca spunea că acestea se vor acorda până în 2027, într-o singură tranşă, de Ziua educaţiei, adică pe 5 octombrie.
Ministrul educaţiei - Ligia Deca: Prin mecanismul pe care ordonanţa îl pune în practică, vorbim despre creşteri procentuale mai mari pentru debutaţi, pentru cei de care avem nevoie să rămână în sistem şi să fie motivaţi să se perfecţioneze şi să ducă mai departe generaţiile de elevi. O a doua chestiune importantă se referă la garanţiile conform cărora viitoarea legea salarizării va avea ca bază de plecare salariul debutantului sau al asistentului universitar, însumând sau plecând de la minimum salariul mediu brut pe economie.
Reporter - Petruţa Obrejan: Ministrul muncii Marius Budăi spunea, până la rândul său, că în grilele de salarizare este prevăzută creşterea cu 1.300 lei brut pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, lucru de altfel cuprins şi în ordonanţa de urgenţă publicată astăzi în Monitorul Oficial.
Ministrul muncii - Marius Budăi: Discutăm legea salarizării cu prevederea că salariul debutantului sau asistentului universitar va porni de la salariul mediu brut pe ţară, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Cred că şi prin documentul de astăzi, pentru că au fost o serie de acte normative care au demonstrat, până la urmă, intenţia coaliţiei politice care susţine actualul Guvern al României de a rezolva pe cât posibil, toate solicitările celor care lucrează în sistemul de învăţământ şi, mai ales, gândindu-ne şi la cei peste trei milioane de copii şi la părinţii lor.
Reporter - Petruţa Obrejan: Rezolvarea crizei din educaţie i-a permis lui Nicolae Ciucă să-şi anunţe încheierea mandatului. Dacă toate lucrurile merg bine, potrivit acestuia, joi am putea avea un nou guuvern.
Premierul demisionar - Nicolae Ciucă: La nivelul coaliţiei încep procedurile pentru efectuarea rocadei. Ceea ce este important de subliniat este faptul că imediat după aceasta vom avea un guvern interimar, care va funcţiona până în momentul în care se va finaliza învestirea unui nou guvern, nou guvern, care sperăm să fie învestit până la finele săptămânii. Noi ne-am propus ca până joi să avem guvernul învestit şi în felul acesta să putem să ne ocupăm în continuare de problemele care sunt prioritare atât prin programul de guvernare, cât şi pentru tot ceea ce înseamnă guvernarea unei ţări.