Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista presei locale

Articole din Gazeta de Sud, Servus Hunedoara, Informaţia Zilei, Telegraf, Monitorul de Iaşi şi Informaţia de Severin.

Revista presei locale

Articol de Daniel Neguţ, 09 Septembrie 2009, 12:03

Un elev în clasa a 10-a este nevoit să vândă mere culese din grădina casei părinteşti, ca să facă rost de bani pentru a-şi cumpăra cele necesare noului an şcolar, scrie Gazeta de Sud.

Pe marginea unui trotuar din centrul municipiului Târgu Jiu, un băiat blond vinde mere dintr-o geantă sport. Puţini trecători se opresc să-i cumpere fructele, care sunt proaspăt culese din grădina casei sale, din satul Pişteştii din Deal, comuna Scoarţa.


Băiatul este elev la Liceul „Gheorghe Magheru“. A învăţat foarte mult ca să poată prinde un loc la şcoala profesională din Târgu Jiu. Va avea specializarea de electrician şi speră să îşi găsească un loc de muncă, după absolvire.


Vacanţa de vară a elevului, care tocmai se încheie, nu a fost deloc aşa cum o visează toţi copiii. El a fost nevoit să muncească pe la vecini, să meargă la coasă, la cules sau la tăiat de lemne, pentru a face rost de bani.


Adolescentul locuieşte cu mama şi bunica sa într-o gospodărie sărăcăcioasă. La trei ani, a rămas orfan de tată, care a decedat în urma unui accident auto. Bunica are o pensie de 200 de lei, iar mama lui este casnică.

”Grădina” cu droguri din spatele tribunalului – titrează Servus Hunedoara, anunţând că doi tineri din municipiul Deva sunt cercetaţi pentru trafic de droguri după ce au cultivat plante de cannabis pe un teren aflat în spatele Tribunalului Hunedoara.

Potrivit inspectorului principal Lucian Năţoiu, şeful Serviciului judeţean de Combatere a Crimei Organizate, unul dintre cei doi cultivatori de cannabis a fost prins în flagrant chiar în momentul în care… uda plantele.

Cultura se afla pe un teren aflat în imediata vecinătate a Tribunalului Hunedoara, din Deva, întinsă pe o suprafaţă de aproximativ o sută de metri pătraţi şi îngrădită cu un gard de sfoară, prinsă între stâlpi.

În urma percheziţiei domiciliare, în locuinţa unuia dintre cei doi tineri, ofiţerii au găsit două grame de cannabis şi un… „ghid” pentru realizarea unei culturi ilicite. Tinerii sunt cercetaţi în stare de libertate pentru trafic de droguri.

Lipsesc coşurile de gunoi din cartierele municipiului Satu Mare – scrie Informaţia Zilei, dând curs sesizării unui cititor.

Pentru a avea un oraş curat, în mod normal ar trebui să avem locuri în care să aruncăm gunoiul. Nu la tot pasul, dar măcar două coşuri de gunoi pe fiecare stradă. Poate dacă ar exista astfel de coşuri, oamenii s-ar simţi mai responsabili faţă de protejarea mediului înconjurător”, citim în ziar.

În septembrie, la Constanţa nu se disponibilizează! – informează ziarul Telegraf, prezentând ştirea drept o victorie asupra crizei economice şi poate că aşa este.

La nivelul judeţului Constanţa, deocamdată, niciun angajator nu şi-a anunţat intenţia de a disponibiliza locuri de muncă.

"În luna august au fost două societăţi care au disponibilizat 91 de locuri de muncă. De fapt, au fost disponibilizate doar 89 de persoane, pentru că doi dintre angajaţii care urmau să fie concediaţi s-au pensionat, întrunind condiţiile necesare”, a declarat consilierul superior din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Spătaru Gabriela.

În ceea ce priveşte rata şomajului, aceasta a crescut la 4,3% (de la 4%). „Rata şomajului nu a crescut foarte mult, Unul dintre motivele pentru care această creştere este mică îl poate reprezenta faptul că agenţii economici din zona noastră au procedat mai uman şi civilizat. Ei eu redus mai întîi alte cheltuieli şi abia cînd nu au mai avut de ales au redus şi personalul”, a declarat directorul Agenţiei, Romulus Mincă. Măcar să facă aşa toate firmele.

Înghesuială mare la grupa mică – scrie Monitorul de Iaşi. Deşi înscrierile s-au încheiat încă din luna iunie, grădiniţele continuă să fie asaltate şi în prezent de părinţii « întârziaţi » care mai caută cu disperare un loc liber în grupa mică.

Conform declaraţiilor făcute de oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, toate grădiniţele sunt deja foarte aglomerate.

Problema se întâlneşte atât la Iaşi, dar şi în multe unităţi din mediul rural. Deficitul de locuri la grupa mică depăşeşte cu mult 500 de locuri.

Conform declaraţiilor făcute de oficiali, numărul de copii din grupe va merge spre maxim. Cu prioritate au fost înscrişi copiii din grupele pregătitoare şi pe urmă ceilalţi, pentru a putea să-şi formeze abilităţile cheie, după cum susţin inspectorii de specialitate de la învăţământ preşcolar.

Veşti proaste pentru proprietarii de câini din municipiul Drobeta-Turnu-Severin – anunţă Informaţia de Severin. Ei vor fi nevoiţi să scoată din buzunare până la 200 de lei, în cazul în care nu vor respecta obligaţiile instituite într-o hotărâre de consiliu local, care a stabilit mai multe norme referitoare la modalităţile de deţinere şi îngrijire a animalelor de companie, cât şi pentru protejarea populaţiei împotriva câinilor fără stăpân.

Potrivit acestei legi locale, toate persoanele fizice sau juridice care deţin sau au în îngrijire câini sunt obligate să asigure înregistrarea şi… crotalierea acestora de medicul veterinar şi să deţină carnet de sănătate pentru fiecare animal deţinut, vizat periodic.

În cazul în care proprietarul sau deţinătorul câinelui de companie se deplasează pe domeniul public, însoţit de animal, are mai multe obligaţii.

Printre acestea: să poarte asupra sa carnetul de sănătate al câinelui, vizat la zi, pe care îl prezintă la cerere per­soanelor cu acest drept, să ţină câinii în lesă, iar celor de talie mijlocie şi mare să le pună şi botniţă, să aibă asupra lor pungi de plastic şi alte acce­so­rii necesare colectării dejecţiilor câinilor respectivi, pentru păstrarea curăţeniei pe domeniul public al municipiului.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de poliţiştii comunitari, poliţişti şi jandarmi. Părerile severinenilor faţă de aceste noi reglementări sunt împărţite. Şi pro şi contra.

București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată
România 23 Aprilie 2025, 20:52

București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată

Administraţia locală, împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România au lansat miercuri un apel de idei prin care actualul...

București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată
Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti
România 23 Aprilie 2025, 18:31

Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti

Înţelegerea, semnată în noiembrie anul trecut de guvernele de la Bucureşti si Chişinău, se va aplica timp de un an de la...

Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti
Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie
România 23 Aprilie 2025, 18:26

Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie

Anchetatorii au descoperit peste o sută de lucrări identice, cei şase fiind acuzaţi că au primit bani pentru a-i ajuta pe...

Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie
Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026
România 23 Aprilie 2025, 16:21

Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026

Pensia de serviciu va fi calculată în cuantum de 80% din media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor...

Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026
Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana
România 23 Aprilie 2025, 16:10

Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, miercuri, avertizări Cod galben de inundaţii, ce vizează...

Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana
Educatoare din Capitală trimisă în judecată pentru acte de violenţă faţă de copii
România 23 Aprilie 2025, 15:26

Educatoare din Capitală trimisă în judecată pentru acte de violenţă faţă de copii

Ea este acuzată că în perioada ianuarie-martie, în timpul serviciului, ar fi lovit, tras sau împins şase copii, cauzându-le...

Educatoare din Capitală trimisă în judecată pentru acte de violenţă faţă de copii
Nivelul redus de precipitaţii pune presiune pe autorităţile din judeţul Vrancea
România 23 Aprilie 2025, 14:51

Nivelul redus de precipitaţii pune presiune pe autorităţile din judeţul Vrancea

În ultimii ani, locuitorii din mai multe localităţi au avut, începând din luna mai, apă livrată cu program sau zile la rând...

Nivelul redus de precipitaţii pune presiune pe autorităţile din judeţul Vrancea
Eroii români căzuţi la datorie, comemoraţi la Oarba de Mureş
România 23 Aprilie 2025, 14:45

Eroii români căzuţi la datorie, comemoraţi la Oarba de Mureş

La Oarba de Mureş au fost comemoraţi eroii români căzuţi pe frontul de vest, la 80 de ani de la finalul celui de-al Doilea...

Eroii români căzuţi la datorie, comemoraţi la Oarba de Mureş