Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista presei centrale, 25 noiembrie

Articole din Ziua, Cotidianul, Evenimentul Zilei, Gândul, Jurnalul Naţional, Adevărul.

Revista presei centrale, 25 noiembrie

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 25 Noiembrie 2009, 10:36

Puţine sunt acele ţări foste comuniste din Europa Centrala şi de Sud-Est, unde elita din perioada dictaturii a supravieţuit atât de bine ca in România, stat în care foşti ofiţeri de Securitate lucrează nu doar în cadrul noilor servicii de informaţii, ci sunt activi şi în politică, economie şi mass-media, iar o dezbatere pe aceasta temă abia dacă există, citim în Ziua, care preia un comentariu difuzat la Deutsche Welle.

"Un exemplu remarcabil în acest sens sunt cei doi candidaţi din turul doi la funcţia de şef al statului. Preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, a condus înainte de 1989 agenţia economică a NAVROM de la Anvers, post similar celui al unui ambasador important.

Candidatul plasat pe locul doi, Mircea Geoană, şeful PSD, este fiul unui general de rang foarte inalt al lui Nicolae Ceauşescu. Insa, comparativ cu alţii, cei doi reprezintă doar vârful aparent inofensiv al aisbergului.

Mai ales mulţi dintre foştii ofiteri de Securitate s-au aranjat cât se poate de bine în interiorul sistemului postcomunist, detinând funcţii politice, devenind întreprinzatori extrem de bogaţi sau pur şi simplu pensionari prosperi." - remarcă Deutsche Welle, citată de Ziua.

Atacurile lui Traian Băsescu au pus capăt discuţiilor din PNL şi au grăbit naşterea unei alianţe politice: Coaliţia anti-Băsescu - titrează Cotidianul pe prima pagină.

"Trei foruri de conducere ale PNL au decis ieri, în unanimitate, sprijinirea lui Mircea Geoană în bătălia pentru şefia statului. .

"Crin Antonescu se va implica direct în campanie, împreună cu liderii liberali locali, dar nu înainte de a fixa principiile în jurul cărora se stabileşte această colaborare: scoaterea României din criza economică, politică şi morală şi asigurarea stabilităţii politice şi instituţionale a României".

Condiţia obligatorie: Klaus Johannis prim ministru. Iar România Liberă vede finala prezidenţială "Băsescu - Johannis". Evenimentul Zilei zice că a tras cu ochiul în "Culisele negocierilor PSD-PNL şi a văzut un "guvern Johannis-Nica-Orban", cei doi urmând să fie vice-premieri.

Aceleaşi culise în care Evenimentul zilei au avut acces, ar releva că Victor Ponta se pregăteşte să preia portofoliul Justiţiei, Titus Corlăţean pentru Externe, iar liberalul Relu Fenechiu pentru Transporturi.

Din Gândul aflăm că accidentele rutiere ne costă 4,1 miliarde de dolari pe an. România se situează pe locul cinci în Europa şi Asia Centrală în ceea ce priveşte costul economic provocat de accidentele rutiere. "Ar fi mai puţine accidente grave în România dacă infrastructura rutieră ar fi mai bună" - consideră şeful Poliţiei Rutiere.

Bani negri, pe spatele spitalelor de stat! Bolnavii români, cobai pentru multinaţionalele farmaceutice - trage Jurnalul Naţional un semnal de alarmă. "Directorii de spitale şi clinici de stat din România au intrat într-un sistem internaţional de experimentare a medicamentelor noi, procedeu care aduce zeci şi chiar sute de mii de euro anual. Teoretic, aceşti bani ar trebui să ajungă în bugetul spitalelor în care se desfăşoară testele. Jurnalul Naşional prezintă rezultatele unei investigaţii, pe care au făcut-o la Institutul de Cardiologie din Timişoara, unde au descoperit metodele prin care banii ajung direct în buzunarele conducerii spitalului.

Prezent la Bucureşti la invitaţia "Târgului Gaudeamus - carte de învăţătură", deţinătorul premiului Nobel pentru literatură, scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie, autor al celebrelor "Versete satanice", tradus în peste o sută de limbi, a făcut ieri o vizită în redacţia cotidianului Adevărul. La întâlnirea cu presa română, de ieri, de la hotelul Intercontinental, scriitorul a spus, între altele: "Pentru că viaţa mea a fost împărţită între Est şi Vest, cred că este datoria mea să scriu despre ceea ce consider că este unul dintre cele mai importante subiecte actuale - adică despre cum creăm legături". Salman Rushdi îşi va lansa, mâine, la Gaudeamus, cartea "Seducătoarea din Florenţa", tradusă recent şi în limba română.

Patriarhul BOR, Daniel, îi urează Papei Francisc însănătoșire grabnică
România 23 Februarie 2025, 15:09

Patriarhul BOR, Daniel, îi urează Papei Francisc însănătoșire grabnică

Patriarhul Daniel precizează că urările sunt transmise în numele său, al Sfântului Sinod, al clerului și al tuturor...

Patriarhul BOR, Daniel, îi urează Papei Francisc însănătoșire grabnică
Pierderile în sectorul vegetal au fost anul trecut de peste 2,5 miliarde de euro
România 23 Februarie 2025, 15:06

Pierderile în sectorul vegetal au fost anul trecut de peste 2,5 miliarde de euro

Ministrul Agriculturii spune că, după trei-patru ani de secetă, România va avea un an agricol bun.

Pierderile în sectorul vegetal au fost anul trecut de peste 2,5 miliarde de euro
Interes ridicat pentru programul "Rabla pentru tractoare", în Bistrița-Năsăud
România 23 Februarie 2025, 14:02

Interes ridicat pentru programul "Rabla pentru tractoare", în Bistrița-Năsăud

În Bistrița-Năsăud sunt peste 400 de tineri fermieri care sunt interesați de program.

Interes ridicat pentru programul "Rabla pentru tractoare", în Bistrița-Năsăud
Legea care permite doborârea dronelor, în dezbatere la Senat
România 23 Februarie 2025, 13:33

Legea care permite doborârea dronelor, în dezbatere la Senat

Documentul a fost adoptat de Camera Deputaților fără amendamente.

Legea care permite doborârea dronelor, în dezbatere la Senat
Salvamont: Aproape 130 de persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore
România 23 Februarie 2025, 11:48

Salvamont: Aproape 130 de persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore

Cele mai multe solicitări au fost primite pentru Salvamont Municipiul Brașov, Lupeni, Sinaia și Cluj.

Salvamont: Aproape 130 de persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore
Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul
România 23 Februarie 2025, 10:40

Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul

O turbină de mari dimensiuni este transportată la Termocentrala Mintia.

Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, la Romexpo
România 23 Februarie 2025, 10:37

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, la Romexpo

Organizatorii spun că sunt reduceri substanțiale pentru vacanțe tradiționale, sejururi la mare și la munte, în țară și...

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, la Romexpo
Cod galben de vreme deosebit de rece
România 23 Februarie 2025, 09:44

Cod galben de vreme deosebit de rece

Vor mai fi câteva seri și dimineți geroase, dar vremea se încălzește treptat de la mijlocul săptămânii viitoare.

Cod galben de vreme deosebit de rece