Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proteste cu "epoleţi"

Poliţiştii sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de lipsa banilor pentru a-şi continua decent activitatea.

Proteste cu "epoleţi"
Proteste poliţişti pentru neacordarea banilor pentru chirie. Foto: Agerpres

Articol de Ionuţ Dragu, 11 August 2009, 11:22

Poliţişti afiliaţi la Sindicatul Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex au protestat, marţi, în faţa Ministerului Administraţiei şi Internelor, nemulţumiţi de fondurile alocate sectorului şi de faptul că aproximativ 12.000 de poliţişti nu şi-au primit banii pentru chirie. Protestarii au stat întorşi cu spatele către sediul MAI, motivând că, la rândul ei, instituţia le-a întors spatele. Oamenii sunt nemulţumiţi că veniturile lor s-au redus cu aproape 20%, prin eliminarea sporurilor de fidelitate, de confidenţialitate şi de antenă.

Sindicaliştii cer ca autorităţile să aplice codul poliţistului în forma care a fost negociată iniţial. Protestul a început la ora 10.00 şi s-a desfăşurat atât în Bucureşti, la sediul MInisterului Administraţiei şi Internelor, cât şi în faţa sediilor prefecturilor din mai multe localităţi (Alba-Iulia, Sibiu, Deva, Târgu-Mureş, Braşov, Craiova, Reşiţa, Râmnicu-Vâlcea, Piatra Neamţ, Galaţi).

Potrivit liderului Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" - filiala Alba, agent-şef Florin Drăgan, principalele nemulţumiri ale poliţiştilor sunt legate de lipsa logisticii, a carburanţilor şi de deficitul de personal, acestea afectându-le activitatea. El a dat exemplul Poliţiei municipiului Alba Iulia, care din cauza lipsei de carburanţi are în teren o singură maşină de intervenţie, restul patrulelor fiind pedestre. "Vrem să înţeleagă cetăţenii de ce uneori ajungem cu întârziere când suntem apelaţi la 112, de ce nu putem acoperi toate zonele sau de ce nu avem operativitatea pe care o cer. Nu este vina noastră, iar problemele cu care ne confruntăm trebuie ştiute", a spus Drăgan. Potrivit acestuia, poliţiştii din Alba vor, totodată, să îşi exprime şi îngrijorarea faţă de neasigurarea fondului de salarii pentru lunile noiembrie şi decembrie ale acestui an.

La Deva, aproximativ cincizeci de persoane au participat la mitingul din faţa sediului Prefecturii Hunedoara. Liderul filialei hunedorene a sindicatului, colonel (r) Victor Morar, afirmă că în judeţ problemele sunt numeroase. "Sunt condiţii inumane de muncă. De exemplu, Poliţia municipiului Brad funcţionează într-un cămin de nefamilişti, la postul de Poliţie Ilia şapte oameni lucrează în două încăperi foarte mici, iar la Poliţia municipiului Petroşani sunt patru-cinci oameni într-un birou. Nu mai vorbim de banii de chirie, pe care nu îi primesc. O altă problemă este lipsa de logistică minimă, care face ca poliţistul să contribuie la bugetul MAI. Sunt multe poliţii de oraşe şi municipii care nu au femeie de serviciu, iar poliţiştii plătesc din banii lor pe cineva care să se ocupe de curăţenie", a spus Morar. El a spus că, cel mai probabil, salariile poliţiştilor se vor reduce, în următoarele luni, cu 20 la sută, prin tăierea sporurilor.

La Târgu Mureş, peste o sută de poliţişti din judeţ şi din Bistriţa-Năsăud s-au adunat în faţa Prefecturii, având pancarte cu numele sindicatului şi un afiş cu fotografia premierului Emil Boc şi mesajul "Poliţişti, fiţi solidari, atenţie la sporuri, chirii, bani de echipament şi prime de vacanţă pentru că se pregăteşte prima coasă". Preşedintele Pro Lex Mureş, Dorin Chibulcutean, a declarat că protestul nu va însoţit de scandări, dar participanţii îşi susţin revendicările printr-o portavoce.

Preşedintele Pro Lex, Vasile Lincu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că la nivelul Poliţiei Române sunt 12.000 de oameni care nu-şi vor mai primi banii pentru chirie, dintre care jumătate se află în Bucureşti, iar în Poliţia Capitalei sunt 800 de persoane în această situaţie. Lincu a spus că, pe de altă parte, criza financiară a dus la suspendarea concursurilor pentru încadrarea a 1.200 de poliţişti şi la amânarea cu patru luni a începerii activităţii absolvenţilor şcolilor de poliţie. Liderul Pro Lex a spus că mulţi dintre poliţiştii mutaţi în interesul serviciului care nu şi-au mai primit banii pentru chirie sunt în situaţia de a fi evacuaţi. Poliţiştii primesc lunar jumătate din salariul lor pentru a-şi plăti chiria.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a declarat, în 20 iulie, că valoarea chiriei plătite poliţiştilor care lucrează în altă localitate decât cea de domiciliu este echivalentul a zece salarii în Poliţie şi că prin neplata chiriei se va da posibilitatea angajaţilor să lucreze acolo unde locuiesc. Demnitarul preciza că, în Capitală, numărul poliţiştilor care nu aveau domiciliul în acest oraş era de 1.400, aceştia fiind detaşaţi din alte localităţi adiacente Bucureştiului pentru a lucra în Capitală.


Poliţiştilor li se alătură sindicaliştii din industria de apărare.


Sindicaliştii din industria de apărare afiliaţi la Federaţia Sindicatelor din Apărare "Unirea" consideră că situaţia de colaps în care se află industria de apărare va conduce la disponibilizarea ultimilor 3.500 de specialişti din uzinele de armament şi muniţie, ceea ce va însemna închiderea a circa 60 la sută din capacităţile de producţie de profil.

Federaţia Sindicatelor din Apărare "Unirea" acuză preşedinţia României, CSAT şi Guvernul României, de situaţia din industria de apărare. Sindicatele mai afirmă că uzinele din industria de apărare trebuie să fie rentabilizate şi că producătorii români de armament sunt dezavantajaţi de modul în care se aplică legea achiziţiilor publice.

Membrii sindicatului "Unirea" avertizează că dacă Guvernul României nu va rezolva până pe 20 august problemele semnalate, ei sunt hotărâţi să continue acţiunile de protest şi să acţioneze în instanţă instituţiile responsabile de distrugerea industriei de apărare.

Pe de altă parte ministrul administraţiei şi internelor, Dan Nica i-a asigurat pe reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", care au protestat în faţa sediului MAI, că plata salariilor poliţiştilor va fi asigurată până la sfârşitul anului. Banii ar urma să fie obţinuţi la rectificarea bugetară din această toamnă.

De cealaltă parte, preşedintele Pro Lex a afirmat că ministrul Dan Nica nu a putut da un răspuns cu privire la amânarea de la plată a celorlalte sporuri. "Mai grav este că, pe zi ce trece, deficitul de personal creşte, iar oamenii nu îşi mai pot lua zile pentru refacerea capacităţii de muncă. De aceea, nu vom mai face ore suplimentare decât din dispoziţia scrisă a ministrului", a declarat Lincu.

Protestele poliţiştilor s-au încheiat marţi la ora 12.00.

Isărescu: "Creştere economică din 2010"
Economie 07 August 2009, 18:29

Isărescu: "Creştere economică din 2010"

Mugur Isărescu a subliniat că utilizarea banilor de la FMI pentru acoperirea deficitului bugetar ar putea ajuta la relansarea...

Isărescu: "Creştere economică din 2010"
Sfaturi utile pentru alegerea asigurării de călătorie
România 22 Ianuarie 2025, 14:47

Sfaturi utile pentru alegerea asigurării de călătorie

Frecvent achiziționate de români, polițele de călătorie pot să nu acopere riscurile specifice sporturilor de agrement, atrage...

Sfaturi utile pentru alegerea asigurării de călătorie
Chiriile pentru locuinţele ANL vor fi stabilite în funcţie de veniturile locatarilor
România 22 Ianuarie 2025, 13:10

Chiriile pentru locuinţele ANL vor fi stabilite în funcţie de veniturile locatarilor

Chiriile pentru locuinţele ANL vor fi stabilite în funcţie de veniturile locatarilor, potrivit unei Ordonanţe puse în...

Chiriile pentru locuinţele ANL vor fi stabilite în funcţie de veniturile locatarilor
România va avea o hartă cu riscul seismic al fiecărei localităţi în parte
România 22 Ianuarie 2025, 11:53

România va avea o hartă cu riscul seismic al fiecărei localităţi în parte

Cele mai recente date statistice arată că numai în Bucureşti, peste 2.500 de clădiri sunt în pericol să se prăbuşească la un...

România va avea o hartă cu riscul seismic al fiecărei localităţi în parte
Două persoane din Capitală au fost reţinute pentru 24 de ore pentru furt
România 22 Ianuarie 2025, 11:09

Două persoane din Capitală au fost reţinute pentru 24 de ore pentru furt

Două persoane din Capitală au fost reţinute pentru 24 de ore, după ce au smuls un telefon din mâna unei tinere într-un tramvai.

Două persoane din Capitală au fost reţinute pentru 24 de ore pentru furt
Simulare tehnică în centrele de susținere a bacalaureatului
România 22 Ianuarie 2025, 10:35

Simulare tehnică în centrele de susținere a bacalaureatului

Simularea s-a făcut fără subiecte reale şi fără participarea candidaţilor.

Simulare tehnică în centrele de susținere a bacalaureatului
Emil Hurezeanu: ”Facem parte din cercul partenerilor strategici ai Statelor Unite”
România 22 Ianuarie 2025, 09:31

Emil Hurezeanu: ”Facem parte din cercul partenerilor strategici ai Statelor Unite”

Ministrul de externe, Emil Hurezeanu, a spus într-un interviu în exclusivitate pentru RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI că America a...

Emil Hurezeanu: ”Facem parte din cercul partenerilor strategici ai Statelor Unite”
”Dispozitivele radar din sistemul e-SIGUR funcționează automat și înregistrează toate vehiculele care depășesc limita legală de viteză”
România 22 Ianuarie 2025, 09:10

”Dispozitivele radar din sistemul e-SIGUR funcționează automat și înregistrează toate vehiculele care depășesc limita legală de viteză”

"Apel matinal" - Invitat: Comisarul-şef Bogdan Oproiu, director adjunct al Direcţiei Poliţiei Rutiere.

”Dispozitivele radar din sistemul e-SIGUR funcționează automat și înregistrează toate vehiculele care depășesc limita legală de viteză”