Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proteste ale medicilor de familie în Piaţa Victoriei

Primul ministru Mihai Tudose a spus că până luni va căuta o soluţie cu privire la problema finanţării celor 9.500 de cabinete ale medicilor de familie

Articol de Adriana Turea, 15 Noiembrie 2017, 16:18

Medicii de familie şi pacienţi din toate judeţele au protestat azi în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi în special de finanţarea care se alocă medicinei primare şi de birocratizarea sistemului sanitar.

Medicii vor primi peste două zile proiectul contractului cadru pentru anul 2018, a anunţat preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, dr. Rodica Tănăsescu, la finalul întâlnirii pe care au avut-o reprezentanţii medicilor de familie cu premierul şi cu autorităţile din sănătate.

Rodica Tănăsescu: "Domnul prim ministru a spus că se consultă cu colegii lui şi până luni ne va aduce o soluţie pentru problemele legate de finanţarea cabinetului, pentru că şi asistentele noastre şi medicii de familie şi personalul nostru trebuie să fie respectat similar colegilor lor din sistemul bugetar.

E posibil să se opteze pentru o soluţie mixtă legată de taxare şi de creşterea finanţării. Să vedem la ce concluzie se va ajunge şi luni vom transmite ce ne-a spus primul ministru şi, funcţie de acest lucru, vom continua protestele noastre sau nu."

La nivel naţional există în acest moment 11 mii de medici de familie şi aproximativ 9.500 de cabinete de medicină de familie, precizează redactorul nostru Adriana Turea.

Şase comune din judeţul Vaslui au rămas fără medici de familie
România 27 August 2017, 13:10

Şase comune din judeţul Vaslui au rămas fără medici de familie

Medicii care au plecat din Vaslui spun că nu aveau condiţii pentru o medicină decentă în satele vasluiene.

Şase comune din judeţul Vaslui au rămas fără medici de familie
Acte normative aflate pe agenda executivului
România 24 Aprilie 2025, 19:00

Acte normative aflate pe agenda executivului

A fost stabilit cadrul legal pentru organizarea concursului de titularizare şi urmează să se facă angajări pentru peste...

Acte normative aflate pe agenda executivului
Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%
România 24 Aprilie 2025, 18:45

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%

Ca noutăţi în acest an, Ministrul Mediului a menţionat un program aflat în lucru, denumit "Rabla pentru termopane".

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%
Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare
România 24 Aprilie 2025, 16:12

Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare

Documentul prevede extinderea centrelor de prevenţie în jumătate din ţară, creşterea cu 20% a numărului de neurologi...

Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare
Sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
România 24 Aprilie 2025, 16:08

Sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie

Pe 2 iulie va avea loc proba la Limba şi literatura română, iar pe 3 iulie cea la matematică.

Sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
Fermierii rămân fără subvenții dacă incendiază vegetația de pe terenuri
România 24 Aprilie 2025, 15:15

Fermierii rămân fără subvenții dacă incendiază vegetația de pe terenuri

Fermierii sunt avertizați că riscă să rămână fără subvenții dacă incendiază vegetația de pe suprafețele agricole.

Fermierii rămân fără subvenții dacă incendiază vegetația de pe terenuri
Igienizarea terenurilor prin ardere este ilegală
România 24 Aprilie 2025, 14:50

Igienizarea terenurilor prin ardere este ilegală

Incendiile de vegetaţie continuă să creeze probleme în ţară.

Igienizarea terenurilor prin ardere este ilegală
Sindicaliştii din asistenţa socială au protestat joi în faţa Ministerului Finanţelor
România 24 Aprilie 2025, 14:29

Sindicaliştii din asistenţa socială au protestat joi în faţa Ministerului Finanţelor

Protestatarii speră să obţină un răspuns favorabil şi la problema privind reactualizarea standardelor minime de cost pentru...

Sindicaliştii din asistenţa socială au protestat joi în faţa Ministerului Finanţelor