Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Protest al transportatorilor în faţa sediului Comisiei Europene

Sute de transportatori din România au protestat în faţa sediului Comisiei Europene din Bucureşti, dar şi la Bruxelles, împotriva modificărilor legislației comunitare rutiere.

Protest al transportatorilor în faţa sediului Comisiei Europene
Protest al transportatorilor în faţa sediului Comisiei Europene. Foto: Agerpres.

12 Ianuarie 2019, 10:56

Sute de transportatori rutieri din România au protestat ieri, în faţa sediului Comisiei Europene din Bucureşti, dar şi la Bruxelles, pentru a-şi exprima îngrijorarea cu privire la propunerile de modificare a legislaţiei comunitare în domeniu.

Parcul auto din România are acum peste 500.000 de maşini pentru transport de persoane, marfă, taxi şi curierat.

Reprezentanţii transportatorilor susţin că falimentarea acestui sector, care reprezintă 7% din Produsul Intern Brut, este un pericol naţional, urmând să creeze probleme foarte mari economiei româneşti.

Noile propuneri îi interzic şoferului să-şi petreacă anumite pauze obligatorii de odihnă în cabina tirului şi îl obligă să se cazeze în spaţii adecvate de relaxare. Mai mult, normele pe care Parlamentul European le discută ar impune şoferului să revină acasă o dată la trei-patru săptămâni.

Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naţionale a Tranportatorilor Rutieri din România: Prin aceste măsuri, vor creşte costurile de operare şi vom fi obligaţi să plătim şoferii cum îi plătim şi astăzi, cu salariul minim din fiecare ţară - Franţa, Germania - unde ei merg, dar taxele şi impozitele vor fi plătite pe teritoriul acelor state, iar pentru a putea opera eficient transportul rutier în Europa de Vest, practic, companiile nu mai pot să fie localizate în alte ţări decât în Europa de Vest.

Potrivit europarlamentarei Maria Grapini, împreună cu colegii săi din România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Spania şi alţii, s-a reuşit să se contracareze prevederile regulamentelor care ar aduce consecinţe negative asupra economiei României şi a transportatorilor din est.

Două dintre rapoarte au fost respinse: cel referitor la detaşarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier şi cel referitor la timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti.

Cel de-al treilea raport, privind cabotajul, a fost însă adoptat. Eurodeputata Claudia Ţapardel spune că măsurile sunt arbitrare şi discriminatorii şi afectează piaţa transporturilor din centrul şi estul Europei.

Claudia Ţapardel: Transportatorii noştri nu vor mai putea face faţă acestor măsuri administrative, birocratice, cheltuielilor suplimentare generate de această legislaţie şi, efectiv, vor fi scoşi de pe piaţă, efectiv, aceste companii se vor închide şi toţi cei care lucrează în acest sector vor rămâne fără locuri de muncă.

Şi eurodeputatul Marian-Jean Marinescu afirmă că protestele sunt justificate.

Marian-Jean Marinescu: Au dreptate. În opinia mea, aceste propuneri sunt contrare Tratatului de bază al Uniunii. Chiar şi în cazul în care se va ajunge la un acord pe ele şi vor intra în vigoare, sunt absolut convins că în următoarele zile, cineva îl va ataca la Curtea Europeană şi va avea câştig de cauză.

Protestarii susţin că transportul rutier internaţional în Uniunea Europeană se află la o răscruce de drumuri şi că cel mai bun lucru ar fi ca regulamentele actuale să rămână neschimbate.

Românii vor putea să cumpere din nou titluri de stat Fidelis
România 29 Aprilie 2025, 14:33

Românii vor putea să cumpere din nou titluri de stat Fidelis

Dobânzile sunt de la 6,75% până la 7,8%.

Românii vor putea să cumpere din nou titluri de stat Fidelis
Conducerea MApN salută decizia Departamentului de Stat
România 29 Aprilie 2025, 13:17

Conducerea MApN salută decizia Departamentului de Stat

Acest sistem îl va înlocui pe cel donat Ucrainei de ţara noastră în luna septembrie a anului trecut.

Conducerea MApN salută decizia Departamentului de Stat
Maternitatea Polizu din Bucureşti a anunţat că a finalizat lucrările de modernizare
România 29 Aprilie 2025, 13:15

Maternitatea Polizu din Bucureşti a anunţat că a finalizat lucrările de modernizare

Investiția totală în modernizarea Maternității Polizu a fost de aproape patru milioane de euro, bani care au provenit din...

Maternitatea Polizu din Bucureşti a anunţat că a finalizat lucrările de modernizare
MApN, cercetări în zona unde o dronă ar fi intrat pe teritoriul românesc
România 29 Aprilie 2025, 10:53

MApN, cercetări în zona unde o dronă ar fi intrat pe teritoriul românesc

Unităţi militare fac cercetări în zona unde o dronă ar fi intrat pe teritoriul românesc după un atac rusesc de lângă graniţă.

MApN, cercetări în zona unde o dronă ar fi intrat pe teritoriul românesc
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unităţi de tragere Patriot
România 29 Aprilie 2025, 09:23

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unităţi de tragere Patriot

Patriot poate detecta şi doborî o gamă largă de ameninţări cu rachete balistice şi aeropurtate, iar această achiziţie va...

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unităţi de tragere Patriot
DSP Sibiu a decis suspendarea cursurilor Colegiului "Brukenthal"
România 29 Aprilie 2025, 09:19

DSP Sibiu a decis suspendarea cursurilor Colegiului "Brukenthal"

Elevi din mai multe clase au prezentat mâncărimi ale pielii, dureri de cap şi chiar erupţii cutanate.

DSP Sibiu a decis suspendarea cursurilor Colegiului "Brukenthal"
Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu: Plătim de fapt luxul și opulența asiguratorilor și profitul lor
România 29 Aprilie 2025, 09:07

Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu: Plătim de fapt luxul și opulența asiguratorilor și profitul lor

"Apel matinal" - Invitat: Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu.

Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu: Plătim de fapt luxul și opulența asiguratorilor și profitul lor
Centura ocolitoare a orașului Drobeta-Turnu Severin, în reabilitare până la sfârșitul verii
România 29 Aprilie 2025, 08:30

Centura ocolitoare a orașului Drobeta-Turnu Severin, în reabilitare până la sfârșitul verii

Timp de patru luni, pe șoseaua de aproape 13 kilometri se va circula pe un singur sens.

Centura ocolitoare a orașului Drobeta-Turnu Severin, în reabilitare până la sfârșitul verii