Protest al angajaţilor Azochim din Piatra Neamţ
Peste 250 de oameni au protestat faţă de decizia patronatului de a disponibiliza 200 de angajaţi. Mai mult, în ultimele trei luni, oamenii nu şi-au primit deloc salariile.

Articol de Ştefan Daraban, Iaşi, 02 Iunie 2014, 11:23
Peste 250 de angajaţi ai fostei societăţi Azochim din Piatra Neamţ au protestat luni dimineaţă, nemulţumiţi că patronatul a dispus disponibilizarea de la 1 iunie a aproape 200 de persoane.
Managementul firmei pune această decizie pe seama scumpirii gazului care ar face producţia imposibil de susţinut în continuare.
În ultimele trei luni, oamenii nu şi-au primit deloc salariile.