Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Priveghiul Prinţilor" la catafalcul Reginei Elisabeta a II-a

Împreună cu ceilalţi trei copii ai Reginei Elisabeta a II-a, Regele Charles al III-lea a participat în cursul serii la priveghi. Funeraliile vor avea loc luni începând de la 11.00.

 "Priveghiul Prinţilor" la catafalcul Reginei Elisabeta a II-a
Foto: https://www.facebook.com/TheBritishMonarchy

Articol de Radio România Actualităţi, 16 Septembrie 2022, 23:50

În Marea Britanie, Regele Charlea al III-lea, care şi-a încheiat astăzi la Cardiff, în Ţara Galilor, seria de vizită în cele patru parlamente regionale ale naţiunilor Regatului Unit, a participat în cursul serii la o ceremonie specială la catafalcul fostei suverane. Împreună cu ceilalţi trei copii ai Reginei Elisabeta a II-a, Regele Charles al III-lea a participat la aşa-numitul "Priveghi al Prinţilor".

Realizatorul RRA, Pavel Ionescu, a avut un dialog cu corespondenta RRA la Londra, Aura Neag, mai întâi despre simbolistica specială a vizitei de astăzi a noului rege în Parlamentul Ţării Galilor.


Aura Neag: Regele Charles al III-lea s-a aflat astăzi în Ţara Galilor, ultima etapă a turneului său în jurul Regatului Unit, un turneu pe care l-a început aproape imediat după decesul Reginei Elisabeta a II-a şi succesiunea sa la tron. Şi aici a avut întâlniri cu oameni obişnuiţi. De asemenea, a fost în Parlamentul Ţării Galilor, unde i-au fost prezentate condoleanţe, iar Charles al III-lea a răspuns acestor mesaje foarte frumoase în limba galică, o limbă celtică, aproape dispărută şi extrem de dificilă, care nu are nicio legătură cu limba engleză.


Regele Charles al III-lea:Ştiu că membrii Parlamentului şi oamenii din Ţara Galilor împărtăşesc tristeţa mea. Ţara Galilor are un loc special în inima mea. A fost o onoare să fiu Prinţ de Wales pentru o perioadă atât de lungă. Acum, fiul meu William va purta acest titlu, iar iubirea lui pentru Ţara Galilor este profundă.

Aura Neag: Acesta a fost mesajul noului rege pentru o ţară care este foarte, foarte aproape de sufletul său. El a vizitat-o de foarte, foarte multe ori în această perioadă, în aceşti 73 de ani, înainte de a succede la tron. Şi da, este un mesaj şi de predare a ştafetei, dacă putem spune aşa, pentru că acum fiul său cel mare, Prinţul William, el este următorul în linia succesorală.


Pavel Ionescu: Şi, în acelaşi timp, este şi Prinţ de Wales.


Aura Neag: Exact! Prinţul William este acum noul Prinţ de Wales şi acest anunţ a fost făcut aproape imediat, în primul discurs ţinut de Regele Charles al III-lea. Sunt mulţi istorici în Marea Britanie care sunt uşor surprinşi de momentul ales pentru a face acest anunţ. În cazul Regelui Charles de acum, fostul Prinţ de Wales, a fost o perioadă mult mai lungă ca anunţul numirii şi formalizării noului Prinţ de Wales să aibă loc. Dar acum deja avem un nou Prinţ de Wales, Prinţul William, al cărui rol va fi şi el profund redefinit în lunile şi anii care urmează.


Pavel Ionescu:Este un semn tot de continuitate, Aura, înţelegem, de fapt, inclusiv faptul că Regele Charles al III-lea a ales să vorbească în galică şi în engleză în Parlamentul de la Cardiff, tocmai pentru a arăta şi continuitatea şi unitatea provinciei în interiorul regatului.


Aura Neag: Tradiţiile sunt extrem de importante în această ţară, în general, şi în ceea ce priveşte monarhia, în special, şi de secole, Prinţul Ţării Galilor este următorul monarh al acestei ţări şi, într-adevăr, a pune în evidenţă această succesiune, această linie succesorală, am văzut asta de la decesul Reginei Elisabeta a II-a, cât de clar este viitorul, cât de sigură este monarhia în această ţară.

Pavel Ionescu: În timp ce la Cardiff se petreceau momentele de care ne povesteşti, la Londra, astăzi, a fost o zi foarte aglomerată. Foarte multă lume a vrut să meargă să-i aducă un ultim omagiu fostei suverane.

Aura Neag: La Londra, într-adevăr, cozile, care oricum erau foarte lungi, astăzi au devenit şi mai lungi. Aceste cozi la catafalcul Reginei Elisabeta a II-a au continuat. E vorba de 8 kilometri, de la Parlament spre estul Londrei. Această distanţă este singura distanţă logistic posibilă unde oamenii pot să stea la coadă. Şi astăzi, după prânz, atât de mulţi oameni erau la coadă, încât autorităţile au trebuit să oprească lumea care dorea să se aşeze la rând şi să suspende pentru câteva ore acest proces. De câteva ore, coada s-a redeschis şi oamenii pot să se aşeze din nou la rând. Timpul de aşteptare în acest moment este de 24 de ore. Am văzut, astăzi, la coadă foarte, foarte mulţi oameni obişnuiţi, am văzut şi vedete. Fotbalistul David Beckham s-a aşezat şi el la coadă ca oricare altcineva. Însă, din cauza timpului foarte lung de aşteptare, sunt şi probleme medicale, sunt şi foarte multe echipe medicale pe traseu. Până acum, 435 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală şi, din păcate, 42 de persoane au trebuit duse chiar la spital.

Pavel Ionescu: Este şi un moment cu un simbolism special care se petrece în această seară la catafalcul Reginei.

Aura Neag: Este un priveghi al copiilor Reginei, cei patru copii ai Majestăţii Sale - Charles al III-lea, alături de sora lui, Prinţesa Anne, şi de fraţii lui, Andrew şi Edward. Este un priveghi foarte special, un priveghi regal, care se numeşte "Priveghiul Prinţilor" şi este pentru prima dată când o femeie participă la această procesiune şi, în esenţă, fiecare din cei patru copii se va aşeza pe o latură a sicriului şi vor sta de veghe, iar această procesiune va dura 15 minute.


Pavel Ionescu: Și mâine, va continua priveghiul la catafalcul Reginei Elisabeta a II-a, inclusiv duminică, până luni dimineaţă, când este programată ceremonia funerară.


Aura Neag: Se aşteaptă să fie şi mai mulţi oameni la acest sfârşit de săptămână, pentru că lumea are zile libere. Din păcate, vremea se răceşte destul de mult şi au fost avertizări în această seară, că mai ales la noapte şi mâine seară va fi foarte, foarte rece. Temperaturile ar putea ajunge aproape de 0 grade Celsius şi urmează, într-adevăr, ca această procesiune să se încheie duminică seara. Toată lumea va fi pregătită pentru funeraliile care vor avea loc luni şi vor începe la ora 11:00. Ele vor avea loc foarte aproape de Palatul Parlamentului, la una din catedrale, care se numeşte Westminster Abbey.


Marea Britanie - evenimente pline de emoţie şi de tristețe
România 12 Septembrie 2022, 23:03

Marea Britanie - evenimente pline de emoţie şi de tristețe

Regele Charles al III-lea are întâlniri cu cele patru parlamente ale naţiunilor care compun Regatul Unit, iar sicriul fostei...

Marea Britanie - evenimente pline de emoţie şi de tristețe
Cozi la catafalcul reginei Elisabeta
În lume 15 Septembrie 2022, 08:03

Cozi la catafalcul reginei Elisabeta

Britanicii aşteaptă și până la 15 ore să îşi ia rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a.

Cozi la catafalcul reginei Elisabeta
Edinburgh, centru al evenimentelor de comemorare a Reginei Elisabeta a II-a
În lume 12 Septembrie 2022, 20:48

Edinburgh, centru al evenimentelor de comemorare a Reginei Elisabeta a II-a

Capitala Scoţiei, Edinburgh, este centrul evenimentelor organizate pentru comemorarea Reginei Elisabeta a II-a.

Edinburgh, centru al evenimentelor de comemorare a Reginei Elisabeta a II-a
Cortegiul cu trupul neînsuflețit al Reginei se îndreaptă către Edinburgh
În lume 11 Septembrie 2022, 14:29

Cortegiul cu trupul neînsuflețit al Reginei se îndreaptă către Edinburgh

Procesiunea va mai dura câteva ore pentru a le da posibilitatea scoțienilor să își ia rămas bun.

Cortegiul cu trupul neînsuflețit al Reginei se îndreaptă către Edinburgh
PORTRET: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord
În lume 08 Septembrie 2022, 21:07

PORTRET: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord

PORTRET: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Regina Elisabeta a II-a a murit
În lume 08 Septembrie 2022, 20:40

Regina Elisabeta a II-a a murit

Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a murit la Balmoral, la vârsta de 96 de ani, după ce a...

Regina Elisabeta a II-a a murit
Rezultate parțiale ale scrutinului din primul tur al alegerilor prezidențiale
România 25 Noiembrie 2024, 00:31

Rezultate parțiale ale scrutinului din primul tur al alegerilor prezidențiale

Patru candidați au primit peste un milion de voturi fiecare.

Rezultate parțiale ale scrutinului din primul tur al alegerilor prezidențiale
Galați: Cercetări cu privire la două posibile infracțiuni de fraudă la vot
România 24 Noiembrie 2024, 23:45

Galați: Cercetări cu privire la două posibile infracțiuni de fraudă la vot

Până acum au fost confirmate cinci din cele peste 20 de sesizări de nereguli electorale formulate în județ.

Galați: Cercetări cu privire la două posibile infracțiuni de fraudă la vot