Preşedintele Klaus Iohannis se adresează parlamentului
Preşedintele Klaus Iohannis va adresa, marţi, un mesaj Parlamentului cu privire la modificările legislaţiei penale iniţiate de Executiv.

Articol de Florin Lepădatu, 07 Februarie 2017, 07:34
Preşedintele Klaus Iohannis va adresa, marţi, un mesaj Parlamentului cu privire la modificările legislaţiei penale iniţiate de Executiv.
"Modificările legislaţiei penale iniţiate de Guvern, care au generat o puternică reacţie civică, trebuie aduse în atenţie şi de la tribuna Legislativului", a scris luni Klaus Iohannis, pe Facebook.
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului va avea loc la ora 12,00.
Şeful statului a transmis vineri preşedinţilor celor două Camere ale Legislativului o scrisoare în care arăta că doreşte să se adreseze Parlamentului pe 7 februarie cu privire la modificările aduse legislaţiei penale, precum şi în legătură cu evenimentele generate de acestea.