Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premierul Florin Cîțu, declarații după rapelul anti-Covid (VIDEO și TEXT)

UPDATE: Vom încerca să producem vaccinul anti-Covid la Institutul Cantacuzino, spune prim-ministrul Florin Cîțu.

Premierul Florin Cîțu, declarații după rapelul anti-Covid (VIDEO și TEXT)
Florin Cîțu. Foto: faceboo.co/florin.citu.

Articol de Radio România Actualităţi, 06 Februarie 2021, 12:54

UPDATE: Vom încerca să producem vaccinul anti-Covid la Institutul Cantacuzino, spune prim-ministrul Florin Cîțu.

Întrebat de jurnaliști dacă România a demarat discuții pentru a achiziționa vaccinul anti-Covid din Rusia sau China, premierul a răspuns:

"Nu. România a avut, am avut o comunicare cu Comisia Europeană, vom face un lucru mult mai bun, vom încerca să producem vaccinul în România, la Cantacuzino. Am trimis o scrisoare în urma unor întrebări adresate de Comisia Europeană și ne-am arătat disponibilitatea de a produce vaccinul în România. Vom vedea ce vaccin va fi produs, dar asta este varianta pe care mergem noi".

VIDEO: Premierul Florin Cîțu, declarații după rapelul anti-Covid.

TEXT: Declarații ale premierului. (transcriere, RADOR)

Florin Cîţu: Am făcut şi al doilea vaccin, rapelul, deci pentru mine această operațiune s-a încheiat, la fel de ușor ca prima oară, deci fără niciun fel de probleme. Este foarte important să facem rapelul. Deci toată lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să facem și al doilea vaccin, pentru că fără al doilea vaccin tot ce am făcut până acum, toate eforturile noastre au fost degeaba. Este important să ne vaccinăm în primul rând și am văzut că este interes pentru vaccin, dar este mult mai important să venim și la rapel. Deci toată lumea să își facă rapelul și vă spun că nu se întâmplă nimic, sunt aici, niciun efect, mergem înainte. Câteva informații despre AstraZeneca, care vine în România și în luna februarie ar trebui să avem cel puțin 600 de mii de doze. Începem programarea din 10 februarie pentru AstraZeneca, persoane între 18 şi 55 de ani, şi vom avea 180 de cabinete noi pentru AstraZeneca. Cred că de mâine încep să fie distribuite 81.600, dar programarea va începe din 10 februarie. Deci avem..., în această lună începem să avem din ce în ce mai multe. Cred că luna februarie a fost o provocare pentru campania de vaccinare, deși am rămas în topul din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de vaccinări, dar începând cu luna martie primim din ce în ce mai multe doze şi programul de vaccinare se va accelera, vom trece de 50.000 de vaccinări pe zi, cred eu, din luna martie și vom merge către acea țintă de 100 de mii, pe care ne-am pus-o de la început. Aş lua două sau trei întrebări și apoi... Mulțumesc.

Reporter: Bună ziua, domnule premier! Vă rog să ne spuneți cum apreciaţi dumneavoastră că a gestionat până acum Ministerul Sănătății situaţia în urma incendiului de la Matei Balş, având în vedere că au existat mai multe bâlbe, au fost comunicări defectuoase până acum pe acest caz, mai mult decât atât, sâmbăta trecută ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că cel târziu marți va prezenta un raport cu măsurile luate în urma incendiului de la Matei Balș. Nu s-a întâmplat acest lucru. Și totodată să ne spuneți dacă, așa cum a apărut pe surse, ar exista tensiuni între dumneavoastră și ministrul sănătății, în contextul în care am văzut că v-ați contrazis în declarații de mai multe ori.

Florin Cîțu: Da. Aici sunt câteva lucruri de spus. În primul rând, nu există tensiuni, dar ne contrazicem pentru că că cred că informațiile întotdeauna nu ajung la noi în același timp. Sunt câteva lucruri la care eu țin foarte mult. Campania de vaccinare eu o văd într-un mod pozitiv. Nu sunt adeptul măsurilor punitive când vine vorba de o campanie de vaccinare care trebuie să... care are ca scop să aibă cât mai mulți oameni vaccinați, pentru că știu că la acest lucru vă referiți. În același timp, este adevărat că dacă există încălcări flagrante ale modului în care noi am decis să facem această vaccinare, ce responsabili trebuie să răspundă. Eu până acum nu am primit astfel de informații care ar exista așa ceva. Repet, nu trebuie să... obiectivul nostru este de a vaccina cât mai mulți români în cât mai scurt timp, în perioada cea mai scurtă. Deci asta ar trebui să fie obiectivul și de aici ar trebui să... pe acest lucru ar trebui să ne concentrăm. În ce privește tragedia de la Matei Balș, nu am primit încă un raport final, aștept raportul final de la Ministerul sănătății, cum o să am acest raport, să să ieșim public și o să vă spun care sunt măsurile pe care trebuie să le luăm, dar în acest moment nu am această informație. Mulțumesc.


Reporter: Bună ziua. Aș vrea să vă întreb despre buget, dacă acesta este motiv de tensiune între partidele din coaliție, pe baza acelor reforme cerute de dumneavoastră în ministere, de asemenea dacă ați primit planul de reformă de la toți miniștrii și dacă veți cuprinde și pensiile sau majorarea pensiilor în acest buget.


Florin Cîțu: Bugetul nu est... este o provocare pentru orice coaliție, e adevărat, mai ales că suntem oameni politici. Am spus clar criteriile de la care pornim cu acest buget anul acesta, fără risipa banului public. V-am dat câteva exemple, cheltuieli de personal s-au dublat în patru ani de zile. Nu cred că performanța cel care lucrează în administrația publică s-a dublat în această perioadă. De aceea, în acest an am vorbit de câteva reforme și una dintre ele este o reașezare a legii salarizării, în care să reglăm veniturile celor din administrația publică de performanță. Este momentul să facem acest lucru, nu doar să promitem că vom crește salariile în fiecare an și fără să cerem ceva la schimb. Nu o cerem doar noi, o cer românii. Toți românii vor un aparat public performant și nu trebuie să ne fie frică să spunem acest lucru. De aici am pornit cu acest buget, pe de o parte, pe de altă parte bineînțeles sunt acele companii de stat care au pierderi de ani de zile. Trebuie să spunem stop. Am spus stop, ajunge, aici oprim această hemoragie a banului public și bătaia de joc a banului public. Cheltuielile cu subvenţiile aproape că s-au dublat și acestea în perioada 2016-2020, dar nu am văzut o performanță mai bună a acestor companii, din contră am văzut adâncirea pierderilor. Așa că aceste companii de stat care au pierderi trebuie să vină cu un program de restructurare dacă vor să mai fie susținute. Anul trecut am făcut acest lucru cu Tarom, se poate face acest lucru, multă lume a spus că nu se poate. Uitaţi-vă la Tarom, se restructurează, primește finanțare în continuare și la un moment dat o să fie și pe profit. Așa vom face cu toate companiile de stat. Este posibil ca unele dintre ele să nu supraviețuiască sau unii dintre managerii care au administrat prost aceste companii în acești ani să nu supraviețuiască, dar ăsta este prețul pe care trebuie să-l plătească dacă vrem să mergem mai departe.


Reporter: Bună ziua. Ungaria a cumpărat 2 milioane de doze de vaccin Sputnik, iar Cehia vrea să facă același lucru. A demarat și România discuții pentru a cumpăra vaccin rusesc sau chinezesc?


Florin Cîțu: Nu. România a avut, am avut o comunicare cu Comisia Europeană, vom face un lucru mult mai bun, vom încerca să producem vaccinul în România, la Cantacuzino. Am trimis o scrisoare în urma unor întrebări adresate de Comisia Europeană și ne-am arătat disponibilitatea de a produce vaccinul în România. Vom vedea ce vaccin va fi produs, dar asta este varianta pe care mergem noi.


Reporter: Bună ziua. Diana Dumitraşcu, Televiziunea Română. Domnule premier, luni începe școala. Am văzut că Ministerul Sănătății a publicat acel document pe care părinții trebuie să îl aducă la școală. Luni vom avea și testele rapide în școli, dacă nu luni atunci când? Şi cum rezolvăm problema acelor instituții de învățământ care nu au cabinete în care copiii să poată să fie testați în caz că este nevoie?


Florin Cîțu: Da, eu cred că aici a fost iarăşi ..., cineva s-a grăbit să pună acel document în spaţiul public, pentru că am văzut şi comunicatul Ministerul Educației care spune altceva, spune exact ce este în ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerul Sănătății. Vor fi situații excepționale când vor fi aceste teste, nu testăm pe toată lumea din prima zi. Sunt copiii care vor avea simptome și atunci va trebui să fie completat acel formular. Nu trebuie să vină lumea cu formularul completat la școală. Deci, ar trebui să citim comunicatul Ministerului Educației în acest sens și acolo sunt mai multe detalii și ordinul comun semnat de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății.


Reporter: Da, dar cum anume..., acel formular ar trebui să fie deja completat, pentru că, din ce spuneți dumneavoastră, nu e posibil, adică trebuie anunțat părintele care să vină cu un formular completat, nu ar fi mai bine ca el să fie deja completat?


Florin Cîțu: Şi până acum am avut aceeași situaţie. Aveam copii care dacă aveau simptome, la trei copii într-o clasă, spre exemplu, se închidea clasa. Nu trebuie să reinventăm ceea ce am făcut până acum. A funcţionat foarte bine şi vom merge în continuare pe aceleași criterii. Repet, ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerul Educației specifică foarte clar care sunt situațiile în care trebuie să testăm copiii și când trebuie să fie completate aceste formulare.


Reporter: Deci să nu vină părinţii de luni cu /.../?


Florin Cîţu: Detaliile, detaliile sunt în ordinul comun și, din ce știu eu, Ministerul Educației a comunicat sau va comunica exact pe această temă astăzi, ca să fie foarte clar pentru toată lumea ce se întâmplă cu aceste formulare.


Reporter: Voiam să vă întreb dacă dumneavoastră agreaţi ideea celor de la Ministerul Sănătății de a schimba modul în care se calculează rata de infectare, includerea celor din centrele sociale în rata de infectare și dacă asta nu ar schimba scenariile privind reînceperea școlilor.


Florin Cîţu: Acum, pentru a schimba ceva trebuie să vedem cum a funcționat ce am avut până acum. Mie mi se pare că ce am avut până acum a funcționat foarte bine. Dacă există o fundamentare științifică pentru a modifica ceva, sunt gata să o văd. În același timp, sunt adeptul modificărilor prin prin simplificare. Dacă o modificare face lucrurile mult mai complicate și ne va fi mult mai greu să înțelegem ce vrem să facem, nu aș susține așa ceva. Dar, repet, vreau să văd exact ce se întâmplă, dacă există o documentare științifică, o analiză empirică, statistică care să arate clar că ceea ce s-a făcut până acum a avut deficiențe și acele deficienţe pot fi cuantificate, bineînțeles că ne vom uita în direcția modificării. Până acum eu spun că ceea ce a fost făcut a funcționat foarte bine, ne uităm la cifre, nu doar o spun eu, ne uităm în continuare că în România numărul de cazuri de bolnavi care sunt internați la ATI rămâne sub 1.000, ne uităm la numărul de telefon 112, ne uităm la numărul de..., la toate celelalte informații pe care avem, numărul de internări în spital și vedem că în mare am gestionat bine această pandemie. Deci nu văd în acest moment, din informaţiile pe care le am eu... Pot să existe alte analize statistice, alte analize de la Ministerul Sănătăţii care să demonstreze contrariul.

Le aștept şi când o să vină o să le vedem, dar orice modificare trebuie să meargă în direcția simplificării, din punctul meu de vedere, nu a complicării lucrurilor.


Reporter: Bună ziua! Tocmai ne-aţi declarat că vom ajunge din luna martie la 50.000 de vaccinări pe zi, vreau să vă întreb care este termenul până la urmă pentru care luați în calcul să ajungem la 100.000 de vaccinări pe zi, așa cum ne-aţi spus prima dată când ați venit aici la prima doză de vaccin? Şi dacă luați în calcul să faceți o remaniere la nivelul Guvernului în urma tuturor scandalurilor care au apărut pentru că sunt surse politice care asta spun.


Florin Cîţu: Nu iau în calcul remanierea în acest moment, nu sunt scandaluri, cred că sunt... Este o coaliție nouă, o coaliție care vine după câțiva ani de zile de campanie electorală și cred că suntem încă la început, dar este o coaliţie care devine din ce în ce mai puternică în fiecare zi și veți vedea că bugetul va fi acel moment care va solidifica această coaliţie pentru următorii patru ani de zile. Cât mai repede posibil, eu sper să ajungem mai repede de martie la 50.000, noi puteam să creştem capacitatea de vaccinare foarte rapid. Am fost puţin întârziaţi în acest proces de oferta de vaccinuri care a fost modificată fără voia noastră de furnizori, dar când o să avem vaccinuri o să le punem imediat să le redistribuim ca să putem să vaccinăm cât mai mulți oameni. Putem să avem capacitatea de 100.000 într-o perioadă foarte rapidă. Vaccinuri să avem!


Reporter: Bună ziua! Dorian Necula de la Agenția de presă Quick News. Dle premier, cum se va rezolva problema finanțării acelor patru spitale din Sectorul 1?


Florin Cîţu: Finanțarea spitalelor din Sectorul 1 este la Sectorul 1, vom vedea care... Până acum nu am avut nicio discuție nici cu primarul Sectorului 1, nici cu primarul municipiului București despre finanțarea spitalelor. Dacă doresc să mă uit să văd care..., dacă au nevoie de o soluție, bineînțeles sunt deschis, dar până acum nimeni nu m-a contactat cu această problemă.


Reporter: Nu aţi discutat la nivelul Guvernului cu domnul Vlad Voiculescu despre problema din Sectorul 1 că acestea nu sunt nici la Primăria Sectorului 1, nici la Primăria Generală, nici la minister?


Florin Cîţu: Pănă în acest moment acest subiect nu a fost ridicat de către Ministerul Sănătății, nu a fost adus în atenția mea.


Reporter: Bună ziua! Fostul ministrul al sănătății Nelu Tătaru spunea că în momentul în care a plecat de la minister a lăsat pe masa Ministerului Sănătăţii și la Fonduri Europene acea ordonanță de urgență prin care spitalele ar putea face reparații pe fonduri europene. Aţi discutat cu miniştrii Voiculescu și Ghinea? I-aţi întrebat dacă au găsit acea ordonanță și ce intenționaţi să faceţi cu ea?


Florin Cîţu: Ordonanţa respectivă a fost..., de câteva ori a primit aviz negativ, și atunci varianta..., a fost o variantă prin care am aprobat săptămâna trecută un memorandum, înțeleg că deja nu mai este nevoie de ordonanță pentru a accesa acele fonduri pentru spitale, a fost aprobat un memorandum, sunt 50 de milioane de euro care vor merge către spitale în București, în sensul acelei ordonanţe. Restul, modernizări sau cheltuieli de modificare a structurii sau /.../ spitalelor le putem face prin, încercăm prin PNRR sau alte programe.


Reporter: Şi o precizare, când ar putea România să producă un vaccin împotriva noului coronavirus?


Florin Cîţu: Eu vă spun că am început discuțiile, am fost întrebați dacă dorim, dacă avem capacitatea și am spus că da, am pus datele pe masă și aşteptăm acum răspunsul Comisiei Europene în acest sens.


Reporter: Dle premier, când am putea avea o decizie legată de sporurile bugetarilor şi mai exact de sporurile prefecților care sunt în continuare în plată?


Florin Cîţu: La buget bineînțeles și multe dintre ele vor dispărea.


Reporter: Puteţi să ne dați câteva exemple pe baza datelor pe care le aveți acum?


Florin Cîţu: Nu, vă pot spune cât sunt sporurile, în jur de 600 de milioane de lei, ceea ce am identificat în acest moment, dar la buget veți vedea exact cum vor arăta aceste sporuri. Eu vă spun că subvențiile nu vor mai fi la nivelul anului trecut și revin asupra acestui lucru. Companiile de stat cu pierderi care vor să beneficieze de subvenții de la buget trebuie să vină cu un program de reformă, de restructurare, care să arate că pot să meargă, să fie pe profit în câțiva ani de zile. Dacă nu, nu vor primi subvențiile și vor trebui să se descurce cu banii pe care îi au.


Reporter: Cei care lucrează la stat la ce se pot aştepta odată ce veţi pune în dezbatere publică această lege a bugetului? Ce sporuri vor fi reduse sau chiar eliminate?


Florin Cîţu: Vom pune în dezbatere publică înainte de a aproba bugetul aceste modificări și le veți vedea săptămâna viitoare, cred că luni vor fi puse în dezbatere publică cel mai rapid și atunci putem să discutăm despre ele.


Reporter: Ştim că AstraZeneca este un vaccin diferit şi nu funcţionează pe ARN mesager. Ce veţi face cu persoanele care ar putea refuza vaccinarea?


Florin Cîţu: Există Pfizer, Moderna, AstraZeneca și vor mai fi şi altele, sunt mai multe vaccinuri. Deci... Mulțumesc mult de tot. Sâmbătă plăcută! Weekend plăcut! La revedere

(RS)

Unde sunt condiții bune de schiat în țară
România 22 Decembrie 2024, 16:55

Unde sunt condiții bune de schiat în țară

Turist: Noi mereu mergeam în Poiană, dar aici e superb.

Unde sunt condiții bune de schiat în țară
Consultări la Palatul Cotroceni
România 22 Decembrie 2024, 13:36

Consultări la Palatul Cotroceni

La Palatul Cotroceni au fost invitate pentru discuții toate partidele parlamentare, dar deja reprezentanții AUR au boicotat...

Consultări la Palatul Cotroceni
FOTO: Victimele revoluţiei din 1989, comemorate la Sala Radio
România 22 Decembrie 2024, 13:18

FOTO: Victimele revoluţiei din 1989, comemorate la Sala Radio

La monumentul din fața Sălii Radio, foști și actuali angajați ai Radiodifuziunii Române, cadre militare și reprezentanții...

FOTO: Victimele revoluţiei din 1989, comemorate la Sala Radio
Medici: În perioada sărbătorilor de iarnă cuvântul de ordine ar trebui să fie "cumpătare"
România 22 Decembrie 2024, 12:47

Medici: În perioada sărbătorilor de iarnă cuvântul de ordine ar trebui să fie "cumpătare"

Excesele alimentare sau de băuturi alcoolice pot avea uneori consecințe mortale. În toate județele, în zilele de sărbătoare...

Medici: În perioada sărbătorilor de iarnă cuvântul de ordine ar trebui să fie "cumpătare"
Patronatele și sindicatele din turism, nemulțumite de posibila eliminare a voucherelor de vacanță
România 22 Decembrie 2024, 12:04

Patronatele și sindicatele din turism, nemulțumite de posibila eliminare a voucherelor de vacanță

Proprietarii de hoteluri și pensiuni din Clisura Dunării și Băile Herculane spun și ei că posibila eliminare a tichetelor de...

Patronatele și sindicatele din turism, nemulțumite de posibila eliminare a voucherelor de vacanță
MAE: 9 cetățeni români, evacuați de pe insula Mayotte
România 22 Decembrie 2024, 11:41

MAE: 9 cetățeni români, evacuați de pe insula Mayotte

Nouă cetățeni români care se aflau în insula Mayotte au fost preluaţi de o aeronavă aparținând Forțelor Aeriene Franceze.

MAE: 9 cetățeni români, evacuați de pe insula Mayotte
Eroii Revoluţiei, comemoraţi la Monumentul din fața Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române
România 22 Decembrie 2024, 10:23

Eroii Revoluţiei, comemoraţi la Monumentul din fața Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române

11 persoane și-au pierdut viața pentru a apăra Radioul public, una dintre instituțiile asupra căreia, în urmă cu 35 de ani, a...

Eroii Revoluţiei, comemoraţi la Monumentul din fața Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române
Traficul rutier pe drumul din Sinaia spre Cota 1400 a fost închis
România 22 Decembrie 2024, 09:40

Traficul rutier pe drumul din Sinaia spre Cota 1400 a fost închis

Pe sectorul de drum în cauză se va interveni pentru deszăpezire, imediat după ce condițiile meteo vor permite acest lucru,...

Traficul rutier pe drumul din Sinaia spre Cota 1400 a fost închis