Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premieră în România, două universităţi au fuzionat

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fuzionat cu Universitatea de Nord din Baia Mare. Rectorul Universităţii Tehnice, Radu Munteanu, a precizat că Universitatea din Baia Mare a intrat în componenţa universităţii clujene.

Premieră în România, două universităţi au fuzionat
Foto: Arhivă Agerpres.

03 Octombrie 2011, 15:07

Rectorul Universităţii Tehnice, Radu Munteanu,a firmat că această fuziune este o premieră în România, în condiţiile în care implică două universităţi din două oraşe diferite.

Într-un proces asemănător de fuziune au intrat şi Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea Politehnică din Timişoara.

În cazul universităţilor din Cluj-Napoca şi din Baia Mare, urmează formarea unei structuri de conducere care să asigure tranziţia până la organizarea alegerilor pentru desemnarea noii conduceri unificate, în primăvara anului viitor.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are nouă facultăţi, peste 730 de cadre didactice şi aproximativ 16.000 de studenţi.

Universitatea de Nord din Baia Mare are trei facultăţi, peste 200 de cadre didactice şi peste 5.600 de studenţi.

Rectorul Radu Munteanu a precizat că noua universitate va purta denumirea de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Ea va păstra şi facultăţile universităţii din Baia Mare.

Este vorba o facultate de inginerie, una de ştiinţe şi una de litere.

Radu Munteanu a declarat că va forma o serie de echipe multidisciplinare, de exemplu, specialişti în comunicare şi ingineri, care vor lucra în domenii precum limbajul ori dezvoltarea unor programe informatice, cum ar fi cele de tip office.

Rectorul Universităţii Tehnice, Radu Munteanu, a mai afirmat că este convins că această fuziune va duce la ridicarea cotaţiei Universităţii Tehnice în clasamentele internaţionale.

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
România 24 Aprilie 2025, 21:02

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată

Ministrul justiției, Radu Marinescu, precizează că legislația din România nu prevede căi de atac în contencios administrativ...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, contestată
Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
România 24 Aprilie 2025, 19:20

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu

Cele 11 cariere nu vor mai executa, timp de două-trei luni, explozii, lucrări de sfărâmare a pietrei sau alte activităţi care...

Carierele de piatră din judeţul Tulcea obligate să se adapteze unor norme de mediu
Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
România 24 Aprilie 2025, 19:16

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate

Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile locale din Capitală caută să suplimenteze numărul de ghişee pentru preluarea...

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
România 24 Aprilie 2025, 19:10

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe

Zeci de scări de bloc din oraşul Giurgiu au acumulat restanţe uriaşe la serviciile de apă şi canalizare.

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
Acte normative aflate pe agenda executivului
România 24 Aprilie 2025, 19:00

Acte normative aflate pe agenda executivului

A fost stabilit cadrul legal pentru organizarea concursului de titularizare şi urmează să se facă angajări pentru peste...

Acte normative aflate pe agenda executivului
Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%
România 24 Aprilie 2025, 18:45

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%

Ca noutăţi în acest an, Ministrul Mediului a menţionat un program aflat în lucru, denumit "Rabla pentru termopane".

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%
Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare
România 24 Aprilie 2025, 16:12

Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare

Documentul prevede extinderea centrelor de prevenţie în jumătate din ţară, creşterea cu 20% a numărului de neurologi...

Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare
Sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
România 24 Aprilie 2025, 16:08

Sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie

Pe 2 iulie va avea loc proba la Limba şi literatura română, iar pe 3 iulie cea la matematică.

Sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie