Ploile abundente au creat din nou probleme în 6 localităţi din Timiş
Nu sunt persoane evacuate şi nici drumuri blocate.
Articol de Radiojurnal, 20 Iulie 2018, 08:30
Ploile abundente au creat din nou probleme, aseară, în 6 localităţi din estul judeţului Timiş, unde aproximativ 100 de gospodării au fost inundate.
Potrivit corespondentei RRA, Alina Bujancă, nu sunt persoane evacuate şi nici drumuri blocate.
Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei şi remedierea problemelor.
Ieri, la Arad, pompierii au continuat să înlăture efectele precipitaţiilor de la începutul săptămânii, iar un prim transport cu ajutoare a ajuns la sinistraţii din satul Lalaşinţ. Sucevenii, afectaţi şi ei de recentele inundaţii, vor primi ajutor de la Guvern pentru reabilitarea a 30 de obiective de infrastructură, distruse de ploile abundente - ne-au transmis corespondenţii RRA.