Petre Daea: 1,5 miliarde de euro pentru Programul Național de Irigații
Ministrul agriculturii susţine că Programul Național de Irigații va primi 1,5 miliarde de euro de la bugetul de stat până în 2027.

Articol de Radiojurnal, 04 August 2022, 13:13
Programul Național de Irigații va primi 1,5 miliarde de euro de la bugetul de stat până în 2027, a declarat astăzi ministrul agriculturii, Petre Daea.
Obiectivele de investiții se vor realiza în etape, începând din acest an și vor urmări creșterea viabilității economice a sistemelor de irigații.
În final se va ajunge la 2,6 milioane de hectare suprafață irigată a României, de la 1,8 milioane de hectare în prezent.
Petre Daea: Până în 2027, să realizăm 155 de amenajări; Canalul Siret-Bărăgan, etapa întâi, până la kilometrul 23 plus 372. Şi este pentru prima dată când introducem în program reabilitarea sistemului de desecare. De ce? Pentru că am constatat de-a lungul vremii că în perimetrul acela de lucrări hidroameliorative să existe această funcționalitate dublă folosită de către fermier în momentele în care natura indică.