Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Pensionările anticipate, deblocate

Pensionările anticipate, care au fost blocate în 2010, se reiau anul acesta. Persoanele care au îndeplinit condiţiile legale îşi pot depune dosarele la Casele Judeţene de Pensii.

Pensionările anticipate, deblocate

Articol de Diana Domenico, 03 Ianuarie 2011, 19:16

Pensionările anticipate care au fost blocate o bună parte din 2010, au fost reluate de la începutul anului 2011, dar oamenii nu s-au grăbit cu actele şi asta pentru că, de când a intrat în vigoare legea pensiilor, penalizările sunt mult mai mari, iar astfel pensia scade considerabil, transmit corespondenţii România-Actualităţi.

Legea pensiilor, intrată în vigoare, prevede eliminarea pensiilor speciale, mai puţin cele ale magistraţilor.

Astfel, începând cu această lună, cadrele militare, soldaţii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special vor primi pensiile recalculate, adică diminuate, în cea mai mare parte a cazurilor.

De astfel de tăieri au avut parte, încă de anul trecut, şi diplomaţii, aviatorii şi parlamentarii.

Toate pensiile, mai puţin cele ale magistraţilor, vor fi calculate la fel, în funcţie de contribuţia pe care fiecare a avut-o pe perioada activă la bugetul asigurărilor.

O altă noutate, adusă de legea pensiilor, este cea referitoare la pensionările anticipate.

Prin actuala legislaţie, acestea sunt descurajate ca urmare a penalizărilor, care se aplică la pensie.

"În perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, înscrierea la pensia anticipată şi anticipată parţial nu s-a mai putut aplica. Conform prevederilor din Legea 263/2010, care a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie, pensia anticipată şi anticipată parţială este reglementată în sensul că pot beneficia de pensie anticipată persoanele care au realizat peste stagiul complet de cotizare opt ani, faţă de prevederile legislaţiei anterioare, care stabilea depăşirea stagiului complet de cotizare cu 10 ani.

Penalizarea pentru fiecare lună de anticipare este mai mare, respectiv de 0,75% pentru fiecare lună de reducere a vârstei standard de pensionare, asta însemnând o penalizare maximă de 45%, pentru cei care beneficiază de cinci ani de reducere a vârstei" declară preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Doina Pârcălabu.

Potrivit legii, punctul de pensie rămâne, şi în 2011, la 732,8 lei.

Vârsta de pensionare va creşte treptat, începând cu anul 2015, astfel încât, în 2030, femeile se vor pensiona la 63 de ani, iar bărbaţii, la 65 de ani.

UE avertizează Ungaria în privința pensiilor private
În lume 27 Noiembrie 2010, 10:08

UE avertizează Ungaria în privința pensiilor private

Ministrul ungar al economiei a lansat la mijlocul săptămânii un ultimatum prin care contribuabilii sunt somaţi să treacă în...

UE avertizează Ungaria în privința pensiilor private
Proiect de ordonanţă privind ocuparea posturilor vacante din învățământ
România 24 Aprilie 2025, 10:30

Proiect de ordonanţă privind ocuparea posturilor vacante din învățământ

Școlile şi universităţile ar putea organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante sau ocupate temporar.

Proiect de ordonanţă privind ocuparea posturilor vacante din învățământ
Conferențiar universitar: Creșterea vârstei de pensionare ar putea duce la retrageri masive din magistratură
România 24 Aprilie 2025, 09:31

Conferențiar universitar: Creșterea vârstei de pensionare ar putea duce la retrageri masive din magistratură

Apel matinal - Invitat: conferențiar universitar doctor al Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara,...

Conferențiar universitar: Creșterea vârstei de pensionare ar putea duce la retrageri masive din magistratură
Vizită în România a comisarului european pentru buget
România 24 Aprilie 2025, 09:27

Vizită în România a comisarului european pentru buget

Vizita face parte din consultările efectuate de Comisia Europeană înainte de prezentarea următorului buget pe termen lung al...

Vizită în România a comisarului european pentru buget
26 aprilie - Zi de doliu în România în memoria Papei Francisc
România 24 Aprilie 2025, 09:20

26 aprilie - Zi de doliu în România în memoria Papei Francisc

În memoria Papei Francisc, toate instituțiile și autoritățile publice vor arbora drapelul României în bernă.

26 aprilie - Zi de doliu în România în memoria Papei Francisc
Programul Rabla va avea un buget record
România 24 Aprilie 2025, 09:17

Programul Rabla va avea un buget record

Noutatea constă în majorarea valorii ecotichetului pentru mașinile electrice la aproximativ 7.500 de euro.

Programul Rabla va avea un buget record
Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării
România 24 Aprilie 2025, 07:52

Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării

Va fi modificată și ordonanţa prin care mamele defavorizate care abia au născut beneficiază de tichete sociale pentru...

Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării
Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025
România 23 Aprilie 2025, 23:06

Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025

De la 2,1 cât era estimată anterior, creşterea economică a fost scăzută la 1,3%.

Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025