Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Pensie sau salariu?

Pensionarii bugetari trebuie să aleagă între pensie şi salariu.

Pensie sau salariu?
Foto: Mediafax

Articol de Ioana Dogaru, 09 Decembrie 2009, 10:44

Pensionarii care sunt şi bugetari şi obţin prin cumularea celor două venituri peste 1.693 de lei trebuie să opteze de miercuri pentru pensie sau salariu.

Persoanele care nu îşi exprimă opţiunea vor pierde contractele de muncă.

Potrivit Legii 329/2009, cumulul pensiei cu veniturile salariale poate fi realizat numai în situaţia în care pensia netă are un cuantum mai mic sau egal cu salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat stabilit anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, care în 2009 este de 1.693 de lei.

"Neîndeplinirea obligaţiei de opţiune în termenul prevăzut de lege conduce la încetarea de drept a raporturilor de muncă", precizează Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Prevederile legii se aplică atât persoanelor care în prezent sunt la pensie şi lucrează, cât şi celor care vor ieşi la pensie şi vor cumula venituri de peste 1.693 lei, cu tot cu slujba.

Etichete : pensie salariu lege optiune
Guvernul anunţă că îşi va asuma răspunderea pe legea pensiilor
Politică 06 Octombrie 2009, 09:56

Guvernul anunţă că îşi va asuma răspunderea pe legea pensiilor

Noua lege prevede că, până în 2030, atât femeile cât şi bărbaţii vor ieşi la pensie la 65 de ani.

Guvernul anunţă că îşi va asuma răspunderea pe legea pensiilor
Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
România 21 Aprilie 2025, 09:10

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”

Aproximativ 30 de hectare de pădure și vegetație au fost afectate de incendiul izbucnit în urmă cu trei zile în zona...

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști