Alocări de fonduri pentru comunitățile locale, pe agenda Guvernului
Pe ordinea de zi s-a aflat şi majorarea salariului minim.
Articol de Radiojurnal, 27 Noiembrie 2024, 15:57
Guvernul aprobă miercuri majorarea salariului minim începând cu 1 ianuarie, de la 3.700 de lei în prezent, la 4.050 de lei.
Este o creștere de aproape 9,5% de care vor beneficia peste 1.800.000 de angajați, a precizat premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea ședinței Executivului.
Pe ordinea de zi au mai fost incluse alocări de fonduri pentru comunitățile locale, în principal pentru investiții, dar și pentru mari proiecte aflate în derulare: Drumul Expres Craiova-Pitești, Autostrada de Centură București, legătura metroului cu Aeroportul Otopeni.
Finanțare vor mai primi: Spitalul Clinic 'Avram Iancu' din Oradea, pentru un nou corp de clădire, Ministerul Sănătății, pentru a acoperi toate ajustările de prețuri deja plătite din bani europeni și patru programe de interes național pentru dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice.