Omagii eroilor căzuţi în timpul evenimentelor din decembrie '89 în Capitală
La Troiţa Crematoriului Cenuşa din Capitală au fost depuse coroane de flori
Articol de Radiojurnal, 20 Decembrie 2017, 17:30
Şi la Bucureşti au fost omagiaţi astăzi eroii căzuţi pentru libertate. La Troiţa Crematoriului Cenuşa din Capitală au fost depuse coroane de flori.
La Popeşti Leordeni, la Monumentul Eroilor Martiri ucişi la Timişoara, au fost organizate un parastas şi o slujbă de pomenire.
Ceremoniile religioase sunt programate în zilele următoare în întreaga ţară. Mâine, Senatul şi Camera Deputaţilor vor avea o şedinţă comună solemnă în cinstea eroilor care şi-au pierdut viaţa în timpul revoluţiei anticomuniste din 1989.