Nu mai există apă pentru irigații în județele Teleorman, Olt și Dolj
Articol de Radiojurnal, 25 Iulie 2022, 08:23
Nu mai există apă pentru irigații în județele Teleorman, Olt și Dolj din cauza faptului că nivelul Dunării a scăzut foarte mult, a anunțat pe Facebook ministrul agriculturii, Petre Daea.
La stațiile de pompare din aceste județe apele s-au îndepărtat de țărm, la Zimnicea, de exemplu, o parte din vadul Dunării transformându-se în plajă.
În zonele unde s-a irigat, starea de vegetație este bună, culturile nefiind afectate. Petre Daea afirmă că autoritățile accelerează lucrările de investiții pentru reabilitarea sistemului național de irigații, dar și pe cele care vor aduce apa din Dunăre mai aproape de stațiile de pompare.