Noi puncte de trecere a frontierei vor fi deschise la graniţa cu Ucraina

Articol de Radio România Iaşi, 24 Mai 2022, 20:55
Noi puncte de trecere a frontierei vor fi deschise la graniţa cu Ucraina, astfel încât la Vama Siret, unde camioanele aşteaptă în prezent 14 ore pentru a ieşi din ţară, să aibă prioritate transporturile de asistenţă umanitară.
Într-o primă etapă vor fi deschise punctele Vicovu de Sus – pentru maşini de până la 3,5 tone – şi Racovăţ – pentru autovehicule de până la 7 tone.
Ulterior se va deschide şi Punctul de Trecere Ulma.