Marcel Ciolacu cere clarificarea situației firmei rusești TMK-ARTROM
2.500 de angajați ai TMK-ARTROM din Slatina nu și-au primit salariile, deoarece miliardarul rus care controlează grupul a fost inclus pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene.
Articol de Radiojurnal, 22 Martie 2022, 11:38
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, solicită Guvernului să clarifice rapid situația firmei rusești TMK-ARTROM din Slatina, județul Olt.
Liderul PSD consideră, totodată, că o ordonanță de urgență ar rezolva și alte cazuri similare.
Marcel Ciolacu mai menționează că sancțiunile internaționale la adresa Rusiei sunt absolut necesare, la fel și tăierea surselor de bani pentru oligarhii lui Vladimir Putin, dar adaugă că nu muncitorii românii trebuie pedepsiți. 2.500 de angajați ai TMK-ARTROM din Slatina nu și-au primit salariile, deoarece miliardarul rus care controlează grupul a fost inclus pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene, după ce țara sa a invadat Ucraina.