Lungmetraje româneşti vor fi prezentate la Festivalul de Film ANONIMUL
Articol de Radiojurnal, 18 Iulie 2022, 20:37
Lungmetraje româneşti premiate la importante festivaluri europene, precum Cannes ori San Sebastian, vor fi prezentate, în afara competiţiei, la Festivalul Internaţional de Film Independent ANONIMUL.
Festivalul se va desfăşura între 8 şi 14 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.
Programul cuprinde două competiţii de scurtmetraje - româneşti şi internaţionale, o competiţie de lungmetraje, dar şi proiecţii în afara concursului, toate prezentările de filme fiind însoţite de întâlniri şi dialoguri între cineaşti şi public.