Liberalii iau în calcul depunerea unei moţiuni de cenzură
Liberalii iau în calcul depunerea unei moţiuni de cenzură, dacă guvernul nu renunţă la impozitul pe cifra de afaceri sau la taxa de solidaritate.
Articol de Florin Lepădatu, 07 Iulie 2017, 06:58
Liberalii iau în calcul depunerea unei moţiuni de cenzură, dacă guvernul nu renunţă la impozitul pe cifra de afaceri sau la taxa de solidaritate, anunţă senatorul PNL, Alina Gorghiu.
Prezentă joi la Timişoara, ea a spus într-o conferinţă de presă că aceste măsuri bulversează mediul economic.
Alina Gorghiu: "În acest moment vorbim de un echilibru bugetar zdruncinat şi despre o bulversare a întregii societăţi din România.
În cazul în care nu vor renunţa la aceste măsuri, vă asigur că opoziţia, respectiv Partidul Naţional Liberal, va apela la toate pârghiile parlamentare posibile, consituţionale, regulamentare.
Vom putea ajunge inclusiv la o moţiune de cenzură, în cazul în care guvernul PSD insistă cu impozitul pe cifră de afaceri, cu taxă de solidaritate, cu impozitul pe venit şi aşa mai departe."