Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Independenței Naționale a României

Președintele afirmă că de la obţinerea independenţei şi până acum statul român a făcut progrese semnificative.

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Independenței Naționale a României
Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro

Articol de Radio România Actualităţi, 10 Mai 2024, 11:09

România este membru respectat al NATO şi al Uniunii Europene, statut care ne oferă garanţii de securitate la cel mai înalt nivel, a spus, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj de Ziua Independenţei Naţionale a României.

Klaus Iohannis afirmă că de la obţinerea independenţei şi până acum statul român a făcut progrese semnificative.

Președintele a mai transmis că în timp ce rememorăm istoria, este esenţial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generaţiile tinere şi la ceea ce putem face în prezent pentru a asigura un viitor plin de prosperitate şi bunăstare.

Legea prin care 10 mai devine Ziua Independenţei Naţionale a României a fost promulgată de Klaus Iohannis în anul 2021.

10 mai marcheaza trei momente istorice: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de Stat şi încoronarea primului rege al ţării.

Din 1866 şi până în 1947, 10 Mai a fost Ziua Naţională a României.

TEXTUL integral: Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României

"Sărbătorim astăzi un moment cardinal, proclamarea Independenței Naționale a României, „națiune de sine stătătoare”, așa cum o definea cu mândrie acum 147 de ani Mihail Kogălniceanu în fața membrilor Parlamentului.

Obținerea independenței României a fost o consecință a procesului istoric declanșat prin Unirea Principatelor din 1859, o etapă crucială în evoluția poporului român și a desăvârșirii unității naționale prin Marea Unire din 1918.

Atingerea acestui ideal a fost posibilă pentru că societatea românească a înțeles că doar în libertate deplină este posibil progresul spiritual și material al unei națiuni.

Astăzi aducem un solemn omagiu înaintașilor noștri care au luminat parcursul națiunii române în cele mai complicate vremuri și cinstim memoria ostașilor români care s-au jertfit pentru îndeplinirea acestui vis al independenței. Cronica faptelor petrecute pe câmpurile de luptă de la Plevna, Grivița, Rahova sau Smârdan stă mărturie a curajului și a eroismului lor.

În contextul geopolitic actual, marcat dramatic de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, prin recrudescența politicilor dreptului forței în detrimentul ordinii internaționale bazate pe reguli și norme de drept, lecțiile trecutului capătă valențe mult mai profunde. Istoria Europei, căreia țara noastră i s-a alăturat după 1848 la procesele sale politice și economice majore, ne arată că exercitarea în mod democratic a suveranității, în concordanță cu valorile și drepturile fundamentale ale omului, constituie baza dezvoltării popoarelor. Independența națiunilor este cheia de boltă a dialogului pașnic dintre țări și civilizații.

Evenimentele care au loc în prezent evidențiază relevanța menținerii suveranității statale, valoare fundamentală a oricărei națiuni, care trebuie în permanență întărită politic și economic, apărată cu responsabilitate și seriozitate. Independența și suveranitatea națională nu pot fi separate de libertate și democrație, care au nevoie să fie reafirmate zi de zi, prin acțiunile și opțiunile noastre. Fiecare generație contribuie la păstrarea lor, deoarece doar prin eforturile constante ale fiecăruia dintre noi putem fi siguri că drepturile și libertățile fundamentale și statul de drept rămân piloni pe care se dezvoltă armonios societatea noastră.

De la obținerea independenței și până acum, statul român a făcut progrese semnificative. România este membru respectat al NATO și al Uniunii Europene, statut care ne oferă garanții de securitate la cel mai înalt nivel, dar și o platformă solidă de colaborare cu parteneri internaționali care împărtășesc aceleași valori, în vederea dezvoltării, precum și a consolidării stabilității și a rezilienței împotriva provocărilor contemporane.

În timp ce rememorăm istoria, este esențial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generațiile tinere și la ceea ce putem face în prezent pentru a asigura un viitor plin de prosperitate și bunăstare.

Am convingerea că împreună, cu multă putere și curaj, ghidați de atașamentul profund față de valorile democratice, vom depăși toate provocările și vom asigura trăinicia realizărilor decisive din istoria noastră.

La mulți ani, România!"

De miercuri, cetăţenii UE intră în Marea Britanie doar dacă au autorizație electronică de călătorie
România 31 Martie 2025, 21:48

De miercuri, cetăţenii UE intră în Marea Britanie doar dacă au autorizație electronică de călătorie

Guvernul britanic a impus această măsură pentru a reduce imigrația ilegală și pentru a consolida securitatea la frontiere.

De miercuri, cetăţenii UE intră în Marea Britanie doar dacă au autorizație electronică de călătorie
Restaurantele și hotelurile de pe litoral, în plină campanie de recrutare de personal
România 31 Martie 2025, 20:15

Restaurantele și hotelurile de pe litoral, în plină campanie de recrutare de personal

Sezonul estival începe oficial pe 1 mai.

Restaurantele și hotelurile de pe litoral, în plină campanie de recrutare de personal
Restricții pe A2 București - Constanța până pe 12 aprilie
România 31 Martie 2025, 19:05

Restricții pe A2 București - Constanța până pe 12 aprilie

Se fac lucrări de reparație la rosturile de dilatație, care impun restricționarea circulației pe a doua bandă și parțial pe...

Restricții pe A2 București - Constanța până pe 12 aprilie
Agerpres va putea înființa, administra și finanța un muzeu al presei
România 31 Martie 2025, 19:00

Agerpres va putea înființa, administra și finanța un muzeu al presei

Comisia pentru cultură a Senatului a avizat favorabil o propunere legislativă în acest sens, inițiată de parlamentari PNL.

Agerpres va putea înființa, administra și finanța un muzeu al presei
Simularea Evaluării: Rezultate mai slabe la limba română decât la matematică
România 31 Martie 2025, 18:56

Simularea Evaluării: Rezultate mai slabe la limba română decât la matematică

La limba română, procentul de note mai mari de 5 a fost de 64,01%, în timp ce la matematică acesta a fost de 71,97%.

Simularea Evaluării: Rezultate mai slabe la limba română decât la matematică
Un an de la prima etapă a aderării României la Schengen
România 31 Martie 2025, 18:52

Un an de la prima etapă a aderării României la Schengen

De la începutul acestui an, România este membru deplin al spațiului european de liberă circulație.

Un an de la prima etapă a aderării României la Schengen
Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei
România 31 Martie 2025, 18:30

Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei

Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, inițiată de parlamentari AUR, SOS...

Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei
Bilanț MAI: Peste 3.900 de misiuni pe aeroporturile din România în primul an de Schengen
România 31 Martie 2025, 16:28

Bilanț MAI: Peste 3.900 de misiuni pe aeroporturile din România în primul an de Schengen

Structurile MAI au efectuat 3.900 de misiuni în aeroporturile internaționale din România la un an de la aderarea la Spațiul...

Bilanț MAI: Peste 3.900 de misiuni pe aeroporturile din România în primul an de Schengen