Klaus Iohannis a convocat ședința CSAT pentru miercurea viitoare
Se va discuta despre situaţia de securitate din zona extinsă a Mării Negre şi pe flancul estic al NATO.
Articol de Radiojurnal, 22 Ianuarie 2022, 00:57
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru miercurea viitoare o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru discutarea situaţiei de securitate din zona extinsă a Mării Negre şi pe flancul estic al NATO, precum şi a capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate.
Între timp, Ministerul Român de Externe a precizat că solicitarea Rusiei privind reducerea posturii forţelor NATO în toate statele Alianţei care au aderat după 1997, inclusiv trupe, a fost deja respinsă public de NATO şi nu este negociabilă.