Izoleta românească, „gata de producție”
Cercetătorii militari români au proiectat o izoletă care a fost deja testată şi omologată.
Articol de Radiojurnal, 21 Martie 2020, 11:49
Cercetătorii militari români au proiectat, într-un timp record, o izoletă care a fost deja testată şi omologată, iar în curând va intra în producţie.
Ministerul Apărării Naţionale precizează că noul echipalement asigură izolarea temporară şi transportul în siguranţă al celor suspecţi sau confirmaţi de contaminarea cu agenţi biologici, inclusiv COVID-19.
Izoleta este dotată cu un sistem de filtro-ventilaţie şi îndeplineşte standardardale de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare pe traseul de transport al persoanei infectate.