Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Intervenţii de urgenţă ale Dispeceratului Naţional Salvamont

75 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, iar 25 dintre acestea au fost transportate la spital.

Intervenţii de urgenţă ale Dispeceratului Naţional Salvamont
Foto: facebook.com/romania.salvamont

Articol de Radiojurnal, 05 Ianuarie 2024, 13:36

75 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, iar 25 dintre acestea au fost transportate la spital.

La Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 67 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă, iar cele mai multe au fost pentru Voineasa.

Acolo a fost şi un caz dificil - salvatorii montani au recuperat în siguranţă aseară patru copii, care s-au rătăcit în apropierea pârtiei de schi de la Obârşia Lotrului, în condiţii meteo dificile: ninsoare, vânt, ceaţă şi temperaturi scăzute. Cei patru, doi băieţi şi două fete, se aflau la schi, împreună cu familiile.

Ei s-au abătut prin pădurea din apropierea pârtiei şi au fost găsiţi la o distanţă de circa trei kilometri, undeva la baza domeniului, într-o zonă destul de greu accesibilă.

La Dispeceratul Salvamont s-au mai primit şi 37 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.

Etichete : salvamont interventii
VIDEO: AEP a lansat o campanie pentru informare corectă
România 11 Aprilie 2025, 19:05

VIDEO: AEP a lansat o campanie pentru informare corectă

Recomandările sunt incluse și într-un clip video distribuit pe canalele online ale AEP.

VIDEO: AEP a lansat o campanie pentru informare corectă
Amenzi pentru nerespectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități
România 11 Aprilie 2025, 18:50

Amenzi pentru nerespectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități

Parcarea fără drept pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități se sancționează cu amendă de până la 10.000 de lei.

Amenzi pentru nerespectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități
Preşedinta CSM: Modificarea legilor privind pensiile magistraţilor ar putea avea implicaţii grave
România 11 Aprilie 2025, 18:05

Preşedinta CSM: Modificarea legilor privind pensiile magistraţilor ar putea avea implicaţii grave

Elena Costache i-a transmis lui Marcel Ciolacu că orice demers trebuie să respecte standardele constituţionale privind...

Preşedinta CSM: Modificarea legilor privind pensiile magistraţilor ar putea avea implicaţii grave
Festivalul Bujorului de la Zau de Câmpie, județul Mureș
România 11 Aprilie 2025, 16:45

Festivalul Bujorului de la Zau de Câmpie, județul Mureș

Evenimentul va avea loc în zilele de 26 și 27 aprilie la Castelul Ugron.

Festivalul Bujorului de la Zau de Câmpie, județul Mureș
Romsilva a cumpărat o pădure de 4 mii de hectare
România 11 Aprilie 2025, 16:34

Romsilva a cumpărat o pădure de 4 mii de hectare

Valoarea tranzacției încheiată vineri, 11 aprilie, a fost de aproape 112 milioane de lei.

Romsilva a cumpărat o pădure de 4 mii de hectare
Ultima zi pentru înscrierile la "Rabla pentru sobe"
România 11 Aprilie 2025, 15:44

Ultima zi pentru înscrierile la "Rabla pentru sobe"

Ajutorul este în valoare maximă de 10.000 lei.

Ultima zi pentru înscrierile la "Rabla pentru sobe"
Leul românesc s-a depreciat ușor în raport cu euro
România 11 Aprilie 2025, 15:29

Leul românesc s-a depreciat ușor în raport cu euro

Moneda națională s-a depreciat vineri, 11 aprilie, ușor în raport cu euro, care a fost calculată de Banca Națională la...

Leul românesc s-a depreciat ușor în raport cu euro
România 11 Aprilie 2025, 15:12

Tezaur dacic din argint descoperit în județul Mureș

Un tezaur din argint de 550 de grame a fost descoperit de două persoane în apropiere de Reghin. Tezaurul este format din șase...

Tezaur dacic din argint descoperit în județul Mureș