Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Funcţionarii din administraţie încetează lucrul

Activitatea "îngheaţă" marţi timp de două ore în mai multe primării şi consilii judeţene.

Funcţionarii din administraţie încetează lucrul
Foto: AGERPRES

01 Februarie 2010, 14:43

Peste 50.000 de funcţionari care fac parte din Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie vor protesta marţi, la începutul programului cu publicul, faţă de prevederile şi de normele de aplicare ale Legii unice de salarizare a bugetarilor.

Sindicaliştii anunţă că protestul de două ore este doar primul dintr-un calendar stabilit pentru luna februarie.

Vicepreşedintele federaţiei, Romel Neagu, a declarat într-o conferinţă de presă că la acţiunea de protest din 2 februarie vor lua parte angajaţi din Primăria Municipiului Bucureşti, primăriile sectoarelor capitalei, primăriile municipiilor sau consiliilor judeţene din mai multe oraşe precum Cluj, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Braşov, Târgu Mureş, Baia Mare, Piteşti, Sibiu, Oradea, Arad, Piatra Neamţ, Botoşani, Bacău, Tulcea şi Deva.

În aceste instituţii, timp de două ore, nu vor funcţiona serviciile care asigură ordinea publică, asistenţa socială sau situaţiile de urgenţă.

În Bucureşti, nu va funcţiona Primăria Capitalei, primăriile sectoarelor 1, 2, 3 şi 4, direcţiile de taxe şi impozite, asistenţă socială.

Cei 240 de angajaţi ai Primăriei municipiului Botoşani, afiliaţi Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, anunţă că vor declanşa, marţi dimineaţă, o grevă de avertisment de două ore, urmând să intre în grevă generală pe termen nelimitat pe 12 februarie, dacă Guvernul nu va răspunde solicitărilor legate de creşterea salariilor mici şi de păstrarea locurilor de muncă.

Liderul de sindicat din Primăria Botoşani, Claudia Cical, susţine că angajaţii vor merge la serviciu, dar vor refuza să lucreze cu publicul.

Legea salarizării unitare şi neacordarea tichetelor de masă, contestate de funcţionari

Funcţionarii publici solicită măsuri urgente de creştere a retribuţiilor mici în vederea reducerii diferenţelor salariale. Reprezentanţii funcţionarilor susţin că noua Lege a salarizării, aşa cum urmează să se aplice, menţine diferenţe mari între retribuţii.

Atât Legea cât şi Ordonanţa de Urgenţă 114/2009, prin care se suspendă acordarea tichetelor de masă, cadou sau de vacanţă, duc la reduceri - spun sindicaliştii - ale veniturilor salariale în administraţia publică locală.

Reprezentanţii sindicatelor mai cer păstrarea locurilor de muncă şi respectarea dreptului autorităţilor locale de a-şi stabili necesarul de personal şi de a acorda suplimente salariale din venituri proprii.

Sindicaliştii mai solicită şi anularea ordinului care subordonează autorităţile locale unor structuri ale administraţiei centrale.

Protest pentru subvenţii
România 28 Octombrie 2009, 10:16

Protest pentru subvenţii

Crescătorii de animale sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit integral subvenţiile.

Protest pentru subvenţii
Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti
România 23 Aprilie 2025, 18:31

Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti

Înţelegerea, semnată în noiembrie anul trecut de guvernele de la Bucureşti si Chişinău, se va aplica timp de un an de la...

Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti
Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie
România 23 Aprilie 2025, 18:26

Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie

Anchetatorii au descoperit peste o sută de lucrări identice, cei şase fiind acuzaţi că au primit bani pentru a-i ajuta pe...

Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie
Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026
România 23 Aprilie 2025, 16:21

Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026

Pensia de serviciu va fi calculată în cuantum de 80% din media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor...

Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026
Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana
România 23 Aprilie 2025, 16:10

Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, miercuri, avertizări Cod galben de inundaţii, ce vizează...

Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana
Educatoare din Capitală trimisă în judecată pentru acte de violenţă faţă de copii
România 23 Aprilie 2025, 15:26

Educatoare din Capitală trimisă în judecată pentru acte de violenţă faţă de copii

Ea este acuzată că în perioada ianuarie-martie, în timpul serviciului, ar fi lovit, tras sau împins şase copii, cauzându-le...

Educatoare din Capitală trimisă în judecată pentru acte de violenţă faţă de copii
Nivelul redus de precipitaţii pune presiune pe autorităţile din judeţul Vrancea
România 23 Aprilie 2025, 14:51

Nivelul redus de precipitaţii pune presiune pe autorităţile din judeţul Vrancea

În ultimii ani, locuitorii din mai multe localităţi au avut, începând din luna mai, apă livrată cu program sau zile la rând...

Nivelul redus de precipitaţii pune presiune pe autorităţile din judeţul Vrancea
Eroii români căzuţi la datorie, comemoraţi la Oarba de Mureş
România 23 Aprilie 2025, 14:45

Eroii români căzuţi la datorie, comemoraţi la Oarba de Mureş

La Oarba de Mureş au fost comemoraţi eroii români căzuţi pe frontul de vest, la 80 de ani de la finalul celui de-al Doilea...

Eroii români căzuţi la datorie, comemoraţi la Oarba de Mureş