Fostul ministru al Culturii a trimis la UNESCO dosarul Roşia Montană
Depunerea dosarului pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial a fost făcută de fostul ministru al culturii ieri, în ultima zi a mandatului său.

Articol de Radiojurnal, 05 Ianuarie 2017, 15:06
Ministerul Culturii a trimis ieri la UNESCO dosarul "Peisajul Cultural Minier Roşia Montană".
Depunerea dosarului pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial a fost făcută de fostul ministru al culturii ieri, în ultima zi a mandatului său, după ce l-a informat şi consultat pe fostul premier Dacian Cioloş - se precizează într-un comunicat de presă dat astăzi publicităţii.
Corina Şuteu speră că noul ministru al culturii, Ionuţ Vulpescu, va susţine acest demers.
O decizie privind înscrierea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO ar putea fi luată în luna iulie a anului 2018.