Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Elena Mateescu: ”Cam cât ar trebui să plouă într-o lună plouă în mai puțin de o oră sau până la şase ore”

"Apel matinal" - Invitat: Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie.

Elena Mateescu: ”Cam cât ar trebui să plouă într-o lună plouă în mai puțin de o oră sau până la şase ore”
Foto: ISU Galați/arhivă

Articol de Radio România Actualităţi, 30 Septembrie 2024, 08:54

Emisiunea: "Matinal" - Rubrica: "Apel matinal" - Realizator: Cătălin Cîrnu

Am avut deja ploi în mai multe regiuni ale țării. 29 de județe și Capitala se află până la ora 10:00 sub cod portocaliu de vreme rea. Ceva probleme însă în județele Galați și Vaslui. Acolo avem un cod roșu. Avertizări cu cod galben și portocaliu de precipitații sau viituri sunt în vigoare până mâine, pe diverse intervale orare, în aproape toată țara, dar vom afla imediat care este situația la nivel național de la invitatul "Apelului matinal", doctor Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie. Bună dimineața!

Bună dimineața!

Înainte de toate, în această noapte au fost situații speciale la nivelul țării, s-a înregistrat pe undeva, nu știu, altceva decât ştiați sau previzionați?

Din datele pe care și noi le culegem, ca urmare a efectelor unor cantități importante de precipitații pe secvențe scurte de timp, au fost situații în care Inspectoratele Generale pentru Situații de Urgență și cele Județene au avut intervenții în ceea ce privește managementul acestor situații generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase. Sigur că rămânem pe un fond de vreme în continuare și astăzi închisă și ploioasă în jumătatea estică a țării, acolo unde va continua avertizarea meteorologică de cod galben până mâine dimineață, având în vedere probabilitatea de a mai avea cantități de 25-40 l/m², punctiform, și care mențin o atenție deosebită, având în vedere cantitățile cumulate în ultimele 24 de ore, cu valori în bună parte din țară între 25 până la 50 și peste 50 l/m², inclusiv în Capitală.

Da, cred că ar trebui să mai punctăm un lucru, autoritățile oricum au fost în alertă, s-au mișcat mult mai bine, dar în presă, cel puțin la nivel mediatic, s-a vorbit așa: despre furtuna Ashley, despre ciclonul Ashley, despre megaciclonul Ashley, din câte am înțeles de la dumneavoastră, fenomene hidro-meteorologice, averse pronunțate. Credeți, nu credeți, ar fi cazul să punctăm exact ce s-a întâmplat la nivel meteo.

Într-adevăr denumirea Ashley este pe prima listă a țărilor care dau nume acestor tipuri de furtuni tropicale de către serviciile meteorologice britanice, olandeze și irlandeze. O activitate ciclonică însă în Mediterană, la cuplajul unei mase de aer mai reci și cu un aport suplimentar de umezeală dinspre bazinul vestic al Mării Negre a adus dinspre Europa Centrală și Vestică și în zona țării noastre cantități importante de precipitații. Așa cum spuneam, avem cantități confirmate până în această dimineață la ora 3:00 în bună parte din țară, dar mai ales în zona de sud, sud-est, centru a țării, acolo unde am avut avertizarea de cod portocaliu până aseară la ora 20:00, după care de la ora 20:00 a intrat în vigoare cea de-a doua avertizare de cod portocaliu, valori ale cantităților de precipitații de la 25 până la 65 l/m² punctiform. Sigur că schimbul de masă de aer rece cu o masă de aer cald rezistentă a generat, în condițiile unui aport suplimentar de umezeală, cantități importante în acest episod, ceea ce s-a și întâmplat. Am avut sâmbătă valori de temperaturi de până la 33°C în sudul extrem, chiar și recorduri la un număr de 48 de stații meteorologice pentru temperaturile maxime zilnice ca fiind cea mai călduroasă zi, după care, iată, duminică temperaturile au scăzut, mai ales în regiunile intracarpatice, cel mult 11-14°C, în restul țării, 17-18°C, exceptând sud-estul, unde ne-am mai apropiat de 25°C, iar astăzi, vremea va fi chiar mai rece decât în mod obișnuit, cel mult 11 până la 18°C, inclusiv în Capitală, doar o maximă de 15°C.

Există avertizări și în zilele următoare pentru zonele afectate deja de recentele inundații? Se vor opri ploile sau vor continua?

Sistemul va fi în diminuare începând din această după-amiază și pe parcursul nopții care urmează. Vom avea o pauză următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii, din 4, ne așteptăm ca din nou, cel puțin în jumătatea vestică a țării, să consemnăm precipitații, așa cum arată datele la acest moment. Cu siguranță, monitorizăm și venim cu date noi, conform fluxului operațional. Ceea ce este foarte important - rămâne pentru acest debut de săptămână regimul de temperaturi scăzut, astăzi, pentru ultima zi a lunii septembrie și chiar un debut de luna octombrie, mâine, de asemenea, valori foarte coborâte.

Am tot discutat în ultimii ani aici, la "Matinal Radio România Actualități", despre ceea ce se întâmplă la nivel global și, evident, raportându-ne și la România. Am avut o secetă mai mult decât accentuată, pedologică. Acum ploile au venit și sunt ploi liniștite, în mare parte. Cât de des ne putem aștepta la astfel de fenomene extreme? Pentru că mai devreme am avut un reportaj realizat de colega noastră din Covasna, la Întorsura Buzăului. Spuneau localnicii: nu mai sunt iernile de altădată. Nu își mai aminteau de temperaturi gen -30°C. E adevărat, învățați cu frigul, oamenii spuneau că la -20°C este o iarnă liniștită, chiar blândă.

Într-adevăr, cel puțin ultimele cinci ierni, în zona țării noastre au fost cele mai călduroase ierni din istoria măsurătorilor meteorologice - și vorbim din 1901 și până în prezent. Ce se va întâmpla în noul sezon de iarnă 2024-2025 este prematur să ne pronunțăm. Ce putem să analizăm din anul 2024, faptul că extremele meteorologice în acest an au confirmat influența schimbărilor climatice asupra a ceea ce înseamnă fenomenele meteorologice extreme, care devin din ce în ce mai frecvente și intense, fie că vorbim de valuri de căldură, așa cum s-a întâmplat în vara 2024 și în zona țării noastre, cea mai caldă vară din istorie, perioade de secetă vara 2024 și anul agricol 2023-2024, al cincilea an cel mai secetos din istorie. Iată luna septembrie, ne amintim valorile din prima decadă de până la 35° și episodul de precipitații, cel puțin pentru anumite zone, cu siguranță pentru Moldova, chiar înainte de acest episod, înregistra o cantitate medie la nivel regional de peste 100 l/m², în condițiile în care media climatologică a unei luni septembrie în această regiune se încadrează între 48 până la 50 l/m².

Mizez pe experiența dumneavoastră și pe anii în care ați aprofundat toate aceste detalii. Dacă ne-am raporta la perioada de acum 20 de ani, a fost și celebra tornadă de la Făcăeni, cât de mult s-a schimbat peisajul, adică, în urmă cu 20 de ani, nu aveam aceleași ploi abundente, așa cum se înregistrează acum?

Erau cantități importante, mai ales deceniul anilor 1971-1980, însă ceea ce constatăm acum, din perspectiva diferenței, intensitatea precipitațiilor pe secvențe foarte scurte de timp. Avem cantități care depășesc media climatologică a unei luni în mai puțin de o oră sau câteva ore, ceea ce pot să genereze situații de natură hidrologică la nivel local și acele inundații rapide care sunt de interes în acest context în care vorbim de un excedent de precipitații, cam cât ar trebui să plouă într-o lună plouă în mai puțin de o oră sau până la şase ore, condiție în care emitem acele avertizări meteorologice de tip Nowcasting de vreme severă imediată.

Da, și de care trebuie să ținem cont întotdeauna. Cu mulțumiri pentru precizări, Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, invitatul "Apelului matinal" de astăzi, 30 septembrie. Va mai ploua, dar sinteza discuției este una evidentă: ploile, însă, se vor diminua din punct de vedere cantitativ. Evident, autoritățile sunt cu ochii pe zonele în care am avut inundații./editor Florin Lepadatu/

FOTO: Ceremonii  în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989
România 21 Decembrie 2024, 13:45

FOTO: Ceremonii în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989

Sute de oameni au participat la slujba religioasă de la troița din Piața Universității, în memoria eroilor care s-au jertfit...

FOTO: Ceremonii în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989
Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti
România 21 Decembrie 2024, 11:42

Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti

Rudele eroilor Revoluției române: Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora, negăm toate sacrificiile și toate...

Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti
Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg
România 21 Decembrie 2024, 10:22

Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg

Potrivit unor informații neconfirmate oficial, cel puțin 11 persoane ar fi murit, după ce un bărbat a intrat cu o mașină în...

Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg
Slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989
România 21 Decembrie 2024, 09:15

Slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989

În capitală vor avea loc slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989 în Piața Universității și la Monumentul...

Slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989
Ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării
România 21 Decembrie 2024, 09:12

Ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării

În Transilvania și Moldova vor fi precipitații mixte, la munte va ninge, iar în rest vor fi mai ales ploi.

Ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării
București: Incendiu puternic la Piața Matache
România 21 Decembrie 2024, 09:10

București: Incendiu puternic la Piața Matache

Nu au fost identificate persoane surprinse de incendiu.

București: Incendiu puternic la Piața Matache
La nivel naţional, peste 20% din medicii de familie au peste 70 de ani
România 20 Decembrie 2024, 19:53

La nivel naţional, peste 20% din medicii de familie au peste 70 de ani

Dacă ei şi-ar încheia activitatea acum, ar lăsa comunităţi întregi complet neacoperite, mai ales în mediul rural.

La nivel naţional, peste 20% din medicii de familie au peste 70 de ani
Trafic deschis pe porţiunea de autostradă A7 dintre Focşani şi Buzău
România 20 Decembrie 2024, 18:47

Trafic deschis pe porţiunea de autostradă A7 dintre Focşani şi Buzău

De vineri se circulă pe autostradă între Buzău și Focșani, după ce a fost inaugurat tronsonul de aproximativ 36 de kilometri...

Trafic deschis pe porţiunea de autostradă A7 dintre Focşani şi Buzău