Duminică, 50 de evenimente la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Festivalul internaţional de teatru de la Sibiu continuă astăzi cu peste 50 de evenimente, organizate atât în săli, cât şi în spaţii neconvenţionale.
Articol de Radiojurnal, 10 Iunie 2018, 09:53
Festivalul internaţional de teatru de la Sibiu continuă astăzi cu peste 50 de evenimente, organizate atât în săli, cât şi în spaţii neconvenţionale.
Vor fi spectacole de teatru, dans, circ contemporan, concerte, conferinţe, expoziţii şi ateliere de teatru. Centrul istoric al Sibiului va fi animat de parade şi spectacole de stradă, iar diseară, în Piaţa Mare, artişti italieni vor face acrobaţii la înălţime şi vor prezenta un spectacol cu apă şi fantâni dansatoare.
Ziua se va încheia cu un concert de rock alternativ susţinut de trupa romanească "Urma".
Corespondentul RRA Carmen Vulcan aminteşte că peste 3.300 de artişti din 73 de ţări participă la cea de a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care se va încheia duminica viitoare.