Dezbatere politică pe tema votului din diaspora
Premierul Victor Ponta a confirmat că va fi prezent marți, în plenul Camerei Deputaților, la o dezbatere politică pe tema votului din diaspora, solicitată de PNL.
Articol de Radiojurnal, 24 Noiembrie 2014, 18:21
În plenul Camerei Deputaţilor va avea loc marți dimineaţă o dezbatere politică pe tema votului din diaspora, la solicitarea Partidului Naţional Liberal.
Secretarul Camerei, Marcel Ciolacu, a anunţat luni că premierul Victor Ponta a confirmat că va fi prezent la această dezbatere.
Parlamentarii liberali au cerut săptămâna trecută explicaţii de la şeful guvernului şi de la ministrul de externe cu privire la disfuncţionalităţile constatate în procesul de votare din secţiile organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale.