Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Criterii noi pentru evaluarea universităţilor

Universităţile din România vor fi clasificate, pentru început, pe trei categorii, în funcţie de specificul activităţii, iar finanţarea lor de la buget va fi făcută şi în funcţie de performanţă.

Criterii noi pentru evaluarea universităţilor

28 Aprilie 2011, 15:17

Ministerul Educaţiei încearcă să stabilească noi criterii de evaluare a universităţilor pentru ca facultăţile să primească finanţare de la stat şi în funcţie de performanţă, iar candidaţii să aibă o imagine mai bună atunci când se orientează spre învăţământul superior.

În cadrul primei etape, care se desfăşoară în această perioadă, conducerile universităţilor trebuie să răspundă la un chestionar online, cu numeroase întrebări, legate de exemplu de structura personalului didactic, profilurile sau performanţele realizate până în prezent.

Mai întâi, universităţile vor fi clasificate pe trei categorii, în funcţie de specificul activităţii.

Vor fi unităţi centrate pe educaţie, altele care combină educaţia cu cercetarea sau cu creaţia artistică, dar şi universităţi care vor pune accentul pe cercetare avansată.

În al doilea rând, ceva mai complicat, se va face o ierarhizare a programelor de studiu pe cinci categorii, de la A la E, urmând ca ulterior fondurile alocate de la buget să ţină cont de încadrarea într-o categorie mai avansată.

Rectorii facultăţilor nu par a fi deranjaţi de această nouă clasificare şi nu o văd ca pe o modalitate de a se face clasamente sau de a genera competiţii între universităţi.

Rectorul Universităţii "Vasile Alecsandri" din Bacău, Valentin Nedef, crede că rezultatele acestei evaluări nu ar trebui să rămână permanente însă.

"Acest exerciţiu trebuie să mai aibă o validare, cel puţin la unul, doi ani după această primă clasificare şi ierarhizare. Pentru că, vedeţi, se pun în discuţii ultimii cinci ani de activitate ai universităţii. Au fost ani buni, au fost ani foarte clar, când a început criza, au fost tăiate multe fonduri pentru cercetare şi atunci universităţile vor fi dijmuite de punctajul de cercetare, pentru că nu a fost bine că s-au tăiat programe întregi de cercetare", a declarat Valentin Nedef.

Acesta a spus că vor exista propuneri conctrete referitoare la indicatori specifici, pentru universitate regională, pentru universitate naţională, pentru universitate internaţională.

Deşi o consideră o etapă importantă în reformarea sistemului de învăţământ, actualul mecanism de clasificare este criticat de profesorul Ştefan Vlaston, preşedintele Organizaţiei Educer, care urmăreşte şi analizează schimbările prin care trece educaţia românească.

El acuză tocmai faptul că nu se urmăreşte o concurenţă reală între universităţi, care să ducă la o îmbunătăţire a actului didactic şi a performanţelor absolvenţilor.

"Clasificarea universităţilor nu înseamnă ierarhizare. Atunci, dacă nu înseamnă ierarhizare, de ce o mai facem. Eu cred că scopul acestei clasificări ar trebui să fie acela că studenţii sau viitorii studenţi, candidaţii la studenţie, să ştie să aleagă între universităţi pe cele mai bune.

"O altă obiecţie importantă este că, în criteriile de evaluare, nu apar absolut deloc rezultatele activităţii universităţilor, măsurate în inserţia absolvenţilor în piaţa muncii, nivelul de salarizare pe care îl obţin aceştia după absolvire şi gradul de satisfacere a aşteptărilor acestora", a declarat Ştefan Vlaston.

Universităţile nu vor fi dezavantajate "de includerea într-o anumită categorie"

Ministerul Educaţiei, prin vocea secretarului de stat Cătălin Baba, respinge acuzaţiile legate de conceperea criteriilor de evaluare şi explică faptul că universităţile nu vor fi dezavantajate de includerea într-o anumită categorie, importantă fiind calitatea actului educaţional pe care îl oferă prin programele ce urmează a fi ierarhizate.

"Această metodologie de evaluare a luat în seamă cele mai bune practici la nivel internaţional de clasificare şi de ierarhizare. Pe de altă parte, întreg procesul se face împreună cu Asociaţia Universităţilor Europene.

"Noi am încercat să luăm în considerare acele clasificări care se bazează pe experienţe internaţionale. Sunt mulţi indicatori care vor ţine seama de relaţia care există între universitate, absolvenţi, inserţia pe piaţa muncii. Pe baza acestei clasificări, dorim ca în fiecare categorie să finanţăm cele mai bune universităţi", spune Cătălin Baba.

Universităţile trebuie să furnizeze datele cerute de Ministerul Educaţiei până pe 23 mai, urmând ca ulterior să fie formulat textul reglementării care va legifera noua modalitate de clasificare a unităţilor şi de ierarhizare a programelor pe care le oferă.

Uniformizarea salariilor din educaţie, criticată
România 01 Aprilie 2011, 17:32

Uniformizarea salariilor din educaţie, criticată

Opoziţia şi sindicatele din învăţământ consideră că actul normativ privind uniformizarea salariilor profesorilor "este...

Uniformizarea salariilor din educaţie, criticată
Proiect de ordonanţă privind ocuparea posturilor vacante din învățământ
România 24 Aprilie 2025, 10:30

Proiect de ordonanţă privind ocuparea posturilor vacante din învățământ

Școlile şi universităţile ar putea organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante sau ocupate temporar.

Proiect de ordonanţă privind ocuparea posturilor vacante din învățământ
Conferențiar universitar: Creșterea vârstei de pensionare ar putea duce la retrageri masive din magistratură
România 24 Aprilie 2025, 09:31

Conferențiar universitar: Creșterea vârstei de pensionare ar putea duce la retrageri masive din magistratură

Apel matinal - Invitat: conferențiar universitar doctor al Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara,...

Conferențiar universitar: Creșterea vârstei de pensionare ar putea duce la retrageri masive din magistratură
Vizită în România a comisarului european pentru buget
România 24 Aprilie 2025, 09:27

Vizită în România a comisarului european pentru buget

Vizita face parte din consultările efectuate de Comisia Europeană înainte de prezentarea următorului buget pe termen lung al...

Vizită în România a comisarului european pentru buget
26 aprilie - Zi de doliu în România în memoria Papei Francisc
România 24 Aprilie 2025, 09:20

26 aprilie - Zi de doliu în România în memoria Papei Francisc

În memoria Papei Francisc, toate instituțiile și autoritățile publice vor arbora drapelul României în bernă.

26 aprilie - Zi de doliu în România în memoria Papei Francisc
Programul Rabla va avea un buget record
România 24 Aprilie 2025, 09:17

Programul Rabla va avea un buget record

Noutatea constă în majorarea valorii ecotichetului pentru mașinile electrice la aproximativ 7.500 de euro.

Programul Rabla va avea un buget record
Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării
România 24 Aprilie 2025, 07:52

Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării

Va fi modificată și ordonanţa prin care mamele defavorizate care abia au născut beneficiază de tichete sociale pentru...

Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării
Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025
România 23 Aprilie 2025, 23:06

Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025

De la 2,1 cât era estimată anterior, creşterea economică a fost scăzută la 1,3%.

Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025